Veteranul de război Ştefan Merişanu a împlinit 100 de ani
0Veteranul de război Ştefan Merişanu a atins centenarul. S-a născut în judeţul Teleorman, a luptat în Al Doilea Război Mondial la antiaeriană Bucureşti, dar s-a stabilit în Piteşti.
Un secol de viaţă a sărbătorit, săptămâna aceasta, Ştefan Merişanu, veteran de război. S-a născut pe 12 octombrie 1921, la Turnu Măgurele, dar e, prin adopţie, piteştean.
A fost concentrat pe front în Al Doilea Război Mondial şi a fost plasat la antiaeriană Bucureşti, unde a servit armata română din posturile de pe centura capitalei.
Ştefan Merişanu trăieşte alături de fiica sa într-un apartament din cartierul Banatului. A lucrat o viaţă întreagă, până la pensie, pentru Căile Ferate Române, ca şef de gară în oraşul de baştină, apoi, din anii 70, ca specialist, aici, la Piteşti.
Primarul Cristian Gentea l-a felicitat joi, în numele municipalităţii piteştene, cu ocazia sărbătoririi celor 100 de ani, şi i-a înmânat Diploma Piteştean Centenar, un premiu de 1.000 de lei, flori şi tradiţionalul tort aniversar.