UPDATE: Un adolescent de 15 ani s-a înecat într-un lac din Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă Adevărul

Un adolescent în vârstă de 15 ani, din comuna argeşeană Stolnici, s-a înecat într-un lac din localitate, care, în general, nu depăşeşte 1,5 metri, dar care are şi zone periculoase.

UPDATE:  Puştiul a trecut de partea sigură a lacului.

"Colegii au înţeles din spusele celor de acolo că ar fi fost la scăldat şi cu alţi copii. Iar apa, de la 1.5 m coboară la o adâncime mai mare şi băiatul ar fi ajuns în acea zonă mai adâncă", precizează ISU Argeş.

 Ştirea iniţială:

Pompierii au fost chemaţi  joi seara să intervină în localitatea Stolnici pentru căutarea unui băiat de 15 ani care a dispărut în lacul Vlăşcuţa, care, potrivit ISU Argeş, se întinde pe aproximativ 5000 mp şi are o adâncime de circa 1.5. metri.

O autospecială de intervenţie de la Punctul de lucru Stolnici şi două autospeciale cu bărci de salvare de la Detaşamentul de Pompieri Bradu şi Secţia de Pompieri Costeşti au ajuns la locul indicat.

"Echipajele de intervenţie au ajuns la băiat şi l-au extras. Personalul SAJ a încat să-l resusciteze.", precizează ISU Argeş.

O anchetă urmează să stabilească cum s-a înecat băiatul

"A fost scos din apă, inconştient, au fost efectuate manevre de resuscitare, însă din păcate a fost constatat decesul.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Costeşti efectuează verificări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul nefericit s-a petrecut", precizează IPJ argeş.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima