UPDATE: Cei trei copii care au căzut în canalul de evacuare a apei din Băiculeşti au fost declaraţi morţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei copii, cu vârste de 11 şi 12 ani, din localitatea argeşeană Băiculeşti, au căzut într-un canal de evacuare a apei, iar câteva ore mai târziu au fost declaraţi morţi de medicii de pe ambulanţă.

UPDATE, ora 20.10: Toţi cei trei copii au murit înecaţi

După ce au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-i readuce la viaţă pe cei trei copii înecaţi în canal, medicii de la SMURD au fost nevoiţi să-i declare pe toţi morţi, din cauză că n-au răspuns manevrelor de resuscitare care au durat zeci de minute.

Astfel, cei doi fraţi, de 11 şi 12 ani, precum şi prietenul lor de 11 ani au murit înecaţi, spre disperarea familiilor şi cunoscuţilor care s-au strâns într-un suflet la locul tragediei.

Copiii au pierit în apa lacului după ce se întorceau acasă de la şcoală şi au trecut pe podul peste canalul de evacuare a apei din barajul Zigoneni. Micuţii treceau zilnic prin această zonă, dar nimeni nu-şi explică cum au ajuns în apă.

"Medicii au făcut tot posibilul să-i salveze, dar, din păcate, nu s-a mai putut face nimic. La faţa locului au rămas criminaliştii, pentru a efectua cercetările şi a afla cum s-a petrecut totul", ne-a declarat lt. Mădălina Epure, purtător de cuvânt al ISU Argeş.

UPDATE, ora 19.08 Unul din cei doi fraţi a fost declarat mort

Familiile celor trei copii sunt în stare de şoc, la căpătâiul micuţilor. Unul dintre cei doi fraţi a fost declarat mort, iar pentru ceilalţi doi copii medicii de la SMURD continuă manevrele de resuscitare.

Click pe poze pentru a vedea galerie foto cu tragedia din comuna Băiculeşti

UPDATE, ora 18.36: Cel de-al treilea copil a fost găsit

Pompierii au intervenit cu o barcă pentru a găsi şi cel de-al treilea copil dat dispărut de familie. Acesta a fost găsit la această oră şi a fost scos din apă, iar medicii încearcă să-l readucă la viaţă.

Echipajele SMURD execută în continuare manevrele de resuscitare şi la cei doi fraţi găsiţi înecaţi.

Familia este în stare de şoc şi speră ca medicii să facă o minune şi să readucă la viaţă cei trei copii. Micuţii s-au înecat în canalul de evacuare a apei din barajul Zigoneni, în dreptul fostei fabrici de conserve, după ce se întorceau de la şcoală. Apelul a fost înregistrat la numărul de urgenţă 112 în jurul orei 17.00.

17.39

La ora transmiterii acestei ştiri, echipajele SMURD încearcă resuscitarea celor doi copii, fraţi, cu vârste de zece şi 11 ani.

Incidentul a avut loc în satul Valea Brazilor, comuna Băiculeşti, iar la faţa locului s-au deplasat două autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş şi o ambulanţă SMURD.

Pompierii au reuşit să-i scoată pe cei doi copii din canalul colector, unde căzuseră vineri după-amiază.

"În acest moment cei doi copii sunt resuscitaţi. Unul dintre ei pare a răspunde la manevrele de resuscitare, iar celălalt nu. În continuare, se fac cercetări pentru a se stabili împrejurările în care au ajuns cei doi fraţi de zece şi 11 ani în canalul de evacuare al hidrocentralei de la Băiculeşti", a declarat Mădălina Epure, purtător de cuvânt al ISU Argeş, potrivit Mediafax.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”