Un bebeluş a murit subit în spital, iar Colegiul Medicilor i-a scos vinovaţi pe părinţi. Justificările din decizie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De un an şi jumătate o mămică din Piteşti încearcă să afle cine se face vinovat de moartea bebeluşului său. Colegiul Medicilor Ageş a respins plângerea femeii, după ce i-a găsit vinovaţi de decesul copilului pe părinţi. Mămica e acuzată că nu şi-a urmărit sarcina, deşi femeia a mers la consult chiar la unul din medicii care semnează decizia Colegiului.

Recent, Ionela Mădălina Badea Ciupitu, mama bebeluşului, a primit soluţia Colegiului Medicilor Argeş, care a decis stingerea acţiunii disciplinare declanşate împotriva medicilor neonatologi Cristina Ştefan Popescu şi Mihaela Vintilă de la Spitalul Judeţean Argeş ca urmare a morţii micuţului Denis, respingând, astfel, plângerea formulată de femeie la adresa celor două cadre medicale.

Cum una dintre acuzaţiile mamei a fost că medicii nu au informat-o în legătură cu starea copilului, una dintre justificările deciziei Colegiului Medicilor Argeş face referire la acest aspect.

"Mama a fost chemată pentru a i se transmite situaţia privind starea copilului în nenumărate rânduri, însă a refuzat sistematic să vină în secţie, pe motiv că nu vine fără tatăl copilului, venind într-un târziu, după insistenţe repetate", se arată în document.
 

Tot acolo scrie că, în timp ce efectua manevrele de resuscitare, unul dintre medici l-ar fi rugat pe tată s-o cheme pe mamă ca să-şi vadă copilul, însă "aceasta a refuzat".

Tot Colegiul Medicilor a mai concluzionat că femeia nu şi-a urmărit şi investigat sarcina şi că degradarea bruscă a stării micuţului "ridică sispiciunea unei trombofilii materne", în urma unui accident vascular ischemic, probleme medicale infirmate de femei, cu documente, inclusiv rezultat CT, care arată că niciodată nu a suferit un AVC.

Culmea e că inclusiv unul dintre medicii Colegiului care s-au ocupat de anchetă, Iuliana Copăcianu, a consultat-o pe femeie în timpul sarcinii. 
 


 

"Doamna doctor Copăcianu m-a investigat de vreo două ori. Mi-a făcut inclusiv Dopplerul. Mi se pare strigător la cer să spună că nu mi-am investigat sarcina. Aceeaşi încercare de muşamalizare a morţii copilului meu", spune Ionela Mădălina Badea Ciupitu.

Semnătura şi parafa Dr Copăcianu apar pe reţetele de care a beneficiat femeia

În schimb, unele analizele care i-au fost făcute femeii chiar în spital, înainte de naştere, analize care arată că mama nu avea probleme medicale, au fost considerate, în anchetă, irelevante.

„Îmi spun în decizie că acea cultura negativă prelevată în timpul internării nu e relevantă, pentru că, «nu se cunosc condiţiile în care a fost recoltată». Doar nu mi-am recoltat-o eu!”, mai spune mama care şi-a pierdut copilul.
 

Mădălina Badea Ciupitu a rămas consternată când a citit în documentul transmis de Colegiului Medicilor Argeş justificările deciziei târzii care s-a luat la Spitalul Judeţean pentru trimiterea copilului, cu elicopterul, la o clinică de chirurgie infantilă din Bucureşti (plecare care n-a mai avut loc): „Se ştie că elicopterul SMURD nu zboară noaptea”. 

Micul Denis a trăit doar trei zile

Copilul a venit pe lume prin cezariană, pe martie 2016, la Spitalul Judeţean din Piteşti. Mamei i s-a spus că este sănătos, însă după două zile starea bebeluşului s-a înrăutăţit.

Părinţii spun că medicii le-au comunicat în ultima zi că băieţelul a contactat o infecţie gravă şi le-au explicat că trebuie transportat la Bucureşti. Bebeluşul a fost urcat în ambulanţă pentru a fi dus spre un elicopter venit special să-l transporte pe copil. Cu 200 de metri înainte de a ajunge la elicopter, ambulanţa s-a întors din drum, pentru că micuţul a intrat în stop cardio-respirator. Copilul a fost resuscitat în spital şi a mai trăit 3 ore. 

Ionela Mădălina Badea Ciupitu, mama lui Denis

Modificări făcute pe personalul spitalului pe fişele copilului

Părinţii copilului au suspectat încă de la moartea lui Denis muşamalizare a cazului la nivelul Spitalului Judeţean din Piteşti după ce au văzut cum arată documentele pe care apare numele copilului. 

Aşa arată unul dintre documentele transmise de spital familiei 

Pe fişa copilului înmânată familiei apare, modificat cu pixul, inclusiv Scorul Apgar: 8 în loc era 9, cât a primit iniţial copilul (n.r. - un scor Apgar mai mic ar justifica unele problele de sănătate ale copilului). Oamenii au mai primit  trei documente cu tratamentul  administrat bebeluşului începând cu data de 6 martie, deşi copilul e mort din 5 martie. Pe alte câteva fişe medicale, apar o serie de înscrisuri nedescifrabile.

Ce arată raportul autopsiei

În raportul pe care femeia l-a primit în 2016 de la secţia Anatomia Patologică a Spitalului Judeţean scrie că moartea a survenit pe fondul unui şoc toxico-septic.

„Cauzele decesului au fost insuficienţă multiplă de organe, stare toxico-septică, pneumonie lobară dreapta, hemoragie meninge, ascită, gangrenă embolică degete picior stâng”, se arată în certificatul medico-constatator al decesului, dar ce a provocat acest şoc a rămas neelucidat. 

Jurnaliştii „Adevărul“ au încercat să obţină un punct de vedere de la dr. Iuliana Copăcianu referitor la aceste acuzaţii, însă medicul nu a răspuns apelului şi mesajului transmis.

Mai multe pentru tine:
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie