Un argeşean şi-a obligat soţia să se prostitueze. Bărbatul a continuat să facă bani de pe urma ei şi după divorţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 42 de ani din Argeş a fost plasat sub control judiciar după ce oamenii legii au aflat că îşi obliga fosta soţie să se prostitueze.

Alin Marius Costea o exploata pe femeia în vârstă de 28 de ani, cu care a fost împreună timp de cinci ani şi cu care are un copil de 4 ani, încă de pe vremea când erau căsătoriţi.


Sursă Foto: Curierul zilei

Tânăra era trimisă la produs pe şoseaua de centură a Piteştiului, unde îşi agăţa clienţii. Acolo au găsit-o poliţiştii de mai multe ori. 

Tânăra provine dintr-o familie  dezorganizată. Asta l-a făcut pe bărbat să continue să o exploateze chiar şi după ce au divorţat şi şi-a găsit altă parteneră. 

Până la ultima amendă, femeia şi-a luat, de fiecare dată, vina asupra ei. Oamenii legii au aflat în cele din urmă şi cine stă în spatele murdarei poveşti şi cum acţiona bărbatul.

Alin Marius Costea se ocupa personal ca femeia să facă bani din prostituţie. O instruia cum să se comporte cu clienţii şi o păzea aproape non stop. Intervenea când clienţii deveneau recalcitranţi sau refuzau să plătească serviciile sexuale ale tinerei.

Banii ajungeau la bărbat, iar femeia primea doar o sumă infimă, cu care îşi întreţinea fetiţa pe care o creşte singură, în comuna Hîrtieşti.

Oamenii legii l-au reţinut pe soţul proxenet, iar instanţa l-a plasat sub control judiciar până la (cel mai probabil) trimiterea lui în judecată.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie