Tudor Pendiuc: „Spaţiile verzi nu înseamnă bălării verzi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Contractul de finanţare nerambursabilă “PROIECT URBAN – Reabilitare infrastructură urbană în Municipiul Piteşti” este parte a Programului Operaţional Regional 2007-2013.

Controversatul proiect de regenerare urbană din cartierele Piteştiului a strâns o serie de reclamaţii venite din partea piteştenilor îngrijoraţi mai ales de tăierea teilor de pe Calea Bucureşti.

Primarul Tudor Pendiuc îi linişteşte  pe cei care îşi fac astfel de griji: ”Nu se vor tăia teii de pe Calea Bucureşti. Trebuie să fii nebun ca să crezi asta. Poate că vom tăia doi-trei tei bătrâni din zonă, la fel şi în cartiere, dar vor fi plantaţi alţii în loc. Continuăm plantările într-un ritm mult mai alert”, spune edilul. 

Obiectivul general al proiectului este modernizarea şi reabilitarea infrastructurii urbane din municipiul Piteşti, prin creşterea accesibilităţii, îmbunătăţirea transportului public şi asigurarea condiţiilor bune de trafic, in scopul dezvoltării urbane integrate. Proiectul îşi propune reabilitarea şi reconfigurarea, acolo unde este cazul, a tuturor spaţiilor aparţinând domeniului public al municipiului Piteşti existent in faţa sau între blocurile de locuinţe şi instituţiile publice, în zonele: Războieni, Exerciţiu, Teilor, Mărăşeşti, Smeurei, I. C. Brătianu (porţiunea pâna in Liceul Armand Călinescu) şi Calea Bucureşti, pe o suprafaţă de intervenţie de 35,60 hectare. În toate aceste zone, spaţiile verzi vor fi redesenate.

“Spaţiile verzi nu înseamnă bălării verzi. Spaţiul verde înseamnă ceva amenajat, ceea ce încercăm noi, acum, să facem, Este normal să existe discuţii, pentru că viziunea proiectantului nu coincide mereu cu cea a cetăţenilor sau cu a noastră. Dar trebuie reţinut că nu se face nimic la voia întâmplării!”, a mai spus Tudor Pendiuc.

Lucrările constau în reabilitarea aleilor pietonale, aleilor carosabile, parcărilor, spaţiilor verzi, a locurilor de joacă, a  mobilierului urban şi a locurilor de depozitare deşeuri menajere şi asimilabile acestora.

Valoarea totală a proiectului este de peste 89 de milioane lei

Contractul de finanţare nerambursabilă “PROIECT URBAN – Reabilitare infrastructură urbană în Municipiul Piteşti” este parte a Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, sub-domeniul „Poli de Dezvoltare Urbană” şi a fost semnat în luna februarie a acestui an. 

Valoarea totală a proiectului este de  peste 89 de  milioane lei inclusiv TVA, din care valoarea totală eligibilă este de 87,8 milioane lei. Fondurile nerambursabile din FEDR se ridică la 70.5 milioane lei, iar fondurile nerambursabile din bugetul naţional, la 15.5 milioane lei. Cofinanţarea autorităţilor locale este de doar 1.7 milioane lei.

Perioada de implementare a proiectului este de 25 de luni de la semnarea contractului de finanţare, însă primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, spune că lucrările ar putea fi gata la finele anului viitor.

Mai multe pentru tine:
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate