Tudor Pendiuc, în convalescenţă, după ce a fost operat pe cord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor Pendiuc a fost arestat în noiembrie 2014 pentru abuz în serviciu şi luare de mită.    FOTO: Mediafax

În perioada Sărbătorilor de Iarnă, primarul suspendat al Piteştiului a suferit o operaţie pe cord. Întervenţia, desfăşurată în secţia Cardiologie a Spitalului Universitar Bucureşti, asupra căreia unitatea spitalicească a păstrat secretul, a avut loc în noaptea de 24 spre 25 decembrie 2014.

Avocata Angela Ciurea, cea care îl reprezintă pe Tudor Pendiuc în instanţă, a confirmat pentru cotidianul local Curierul Zilei, că edilul suspendat al Piteştiului a suferit o intervenţie pe cord, după ce acuzase unele probleme cardiace.

„Da, domnul Pendiuc este în spital. A ajuns de urgenţă la Spitalul Universitar în noaptea de 24 spre 25 decembrie, deci a făcut şi Crăciunul şi Revelionul în spital. A suferit o intervenţie. Nu vă pot spune diagnosticul, pentru că nu-l ştiu“, precizat pentru sursa citată, avocata Angela Ciurea.

De precizat că miercuri, 7 ianuarie, s-a judecat cererea de prelungire a arestului preventiv pentru Tudor Pendiuc, iar şedinţa s-a desfăşurat fără ca Tudor Pendiuc să fie prezent în sală, edilul fiind netransportabil.

Deocamdată, decizia instanţei nu a fost făcută publică, însă Tudor Pendiuc speră să se întoarcă în arest la domiciliu, dată fiind starea sa de sănătate. Şansele ca acest lucru să se întâmple sunt însă mici, pentru că primarul suspendat al Piteştiului a încălcat o dată condiţiile acestei forme de arest.

Recomandări pe aceeaşi temă:

Şantaj şi răzbunare pe alegători: „săgeţile” din Primăria baronului arestat Pendiuc, din Piteşti, condiţionează Sărbătorile în oraş de eliberarea edilului

Retrospectiva anului în Argeş. Scandalurile care au zguduit judeţul în 2014

De ce a fost arestat Pendiuc: „A încălcat cu rea-credinţă obligaţiile controlului judiciar, într-o manieră insidioasă“

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut