Trei persoane au plonjat prin aer după ce o maşină a izbit căruţa în care se aflau

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident spectaculos s-a petrecut, aseară, la intrarea pe Transfăgărăşan. Trei persoane au plonjat pur şi simplu prin aer, după ce căruţa în care se aflau a fost izbită de o maşină. Atât şoferul cât şi căruţaşu erau băuţi.

Aseară, pe DN7C, în satul Oeşti, la 12 kilometri de Curtea de Argeş, spre Vidraru, şoferul unei maşini a intrat în depăşirea altui autoturism, fără să observe că din faţă venea o căruţă. Impactul a fost frontal, cele trei persoane aflate în căruţă au fost aruncate în şanţ, iar caii au fost răniţi. Trecătorii au sunat la 112 şi la faţa locului s-au deplasat două echipaje SMURD. Toţi cei patru implicaţi în accident u fost transportaţi la spital. Doar unul singur a rămas internat, din cauza multiplelor răni la cap şi la torace. Ceilalţi, deşi au multiple leziuni, mâini rupte şi coaste fracturate, au plecat acasă după ce au semnat în foaia de observaţie că refuză internarea.

Poliţiştii sosiţi la faţa locului au demarat o anchetă şi au făcut măsurători. De 24 de metri a avut nevoie şoferul ca să oprească după ce a lovit căruţa. Şoferul a declarat că nu a ştiut de ce s-a izbit pentru că atelajul nu era semnalizat cu dispozitive reflectorizante. ” Dincolo de consumul de alcool, se va stabili gradul de vinovăţie pentru fiecare, întrucât şoferul a depăşit pe linie continuă, iar căruţaşul nu avea atelajul semnalizat”, a spus comisar şef Dănuţ Dinu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux