Tinerii și deținuții, ținte ale unor campanii antifumat, în Argeș

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deținuții de la Penitenciarul Colibași au aflat despre riscurile fumatului

Pe 31 mai, de Ziua Mondială fără tutun, mai multe instituții din Argeș au organizat evenimente de prevenire a fumatului în rândul populației. Printre acestea s-au numărat Antidrog Argeș sau DSP.

Joi, începând cu orele 10.00, Penitenciarul Colibaşi a organizat o dezbatere prilejuită de sărbătorirea Zilei mondiale fără fumat, în colaborare cu reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Argeş.

La această activitate au participat 31 de persoane private de libertate, care execută pedeapsa cu închisoarea în regim închis. Acestea au aflat despre consecințele fumatului, despre dependența de tutun sau despre metodele de renunțare la fumat, cum ar fi tratamentul medicamentos sau țigara electronică.

Deținuților le-au fost împărţite pliante şi broşuri  cu informaţii despre acest subiect, iar  reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Argeş au prezentat date statistice referitoare la afecţiunile medicale provocate de fumat, realizând şi o demonstraţie  practică a modului în care  plămânii  sunt afectaţi de  inhalarea fumului de ţigară  şi în special de celelalte substanţe nocive  din componenţa  ţigaretelor.

Și inspectorii antidrog au promovat o viață fără tutun


Tot cu ocazia acstei zile, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Argeș a organizat, miercuri și joi, respectiv 30 și 31 mai, o serie  de activitati sub sloganul „Stop intervenției tutunului".

Printre acestea s-au numărat două întâlniri de prevenire și informare antitutun cu elevi de liceu de la Grupul  Școlar ”Astra” și de la Grupul Școlar ”Mihai Viteazul” din Pitești.

De asemenea au fost împărțite pliante cu mesaje antifumat la studenții Universității din Pitești și la cei ai Universității Constantin Brâncoveanu.

În plus, pe 31 mai, inspectorii argeșeni au pus la cale și un concurs de desene pe asfalt în  Piața Primăriei din Pitești,  în parteneriat cu D.S.P. Argeș și Asociația Studențească „Amicus” Pitești.
      
"Această campanie are ca scop prevenirea consumului de tutun  în rândul tinerilor,  precum și educarea și conștientizarea lor cu privire la riscurile asociate consumului de tutun, activitățile fiind derulate  în parteneriat cu instituțiile publice locale și O.N.G.-urile locale", au precizat organizatorii.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare