Tineri arestați pentru proxenetism. Fetele au căzut pradă metodei „Loverboy”, fiind obligate să practice prostituția

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două femei au fost păcălite prin metoda „Loverboy” și apoi au fost obligate să se prostitueze în diverse imobile închiriate din Pitești. Una dintre vitime a fost transportată și pe teritoriul Germaniei pentru a practica prostituția.

Fetele au căzut pradă metodei „Loverboy” Foto: Arhivă

Doi bărbați, în vârstă de 24 de ani și 27 de ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism, au fost arestați preventiv, pe 30 octombrie.

Metoda denumită „Loverboy“ este printre cele mai des folosite de traficanți pentru a racola fete.

Din cercetări a reieșit că, în luna mai și iulie 2024, acestea, prin inducerea în eroare, folosind metoda „loverboy”, ar fi recrutat două victime pe care le-ar fi exploatat,  obligându-le să practice prostituția, în municipiul Pitești, în diverse imobile închiriate, în regim hotelier. Totodată, una dintre victime ar fi fost transportată, în același scop, și pe teritoriul Germaniei”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Argeș.

Percheziții în Argeș și Dâmbovița

S-a constatat că sumele de bani obținute de femei ar fi fost însușite de către persoanele cercetate.

De asemenea, au fost puse în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară în județele Argeș și Dâmbovița, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.

La data de 29 octombrie, procurorii D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea celor două persoane, de 24 și 27 de ani, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism. Ulterior, pe 30 octombrie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Argeș și Dâmbovița.


Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort