Tineri arestați pentru proxenetism. Fetele au căzut pradă metodei „Loverboy”, fiind obligate să practice prostituția
0Două femei au fost păcălite prin metoda „Loverboy” și apoi au fost obligate să se prostitueze în diverse imobile închiriate din Pitești. Una dintre vitime a fost transportată și pe teritoriul Germaniei pentru a practica prostituția.

Doi bărbați, în vârstă de 24 de ani și 27 de ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism, au fost arestați preventiv, pe 30 octombrie.
Metoda denumită „Loverboy“ este printre cele mai des folosite de traficanți pentru a racola fete.
„Din cercetări a reieșit că, în luna mai și iulie 2024, acestea, prin inducerea în eroare, folosind metoda „loverboy”, ar fi recrutat două victime pe care le-ar fi exploatat, obligându-le să practice prostituția, în municipiul Pitești, în diverse imobile închiriate, în regim hotelier. Totodată, una dintre victime ar fi fost transportată, în același scop, și pe teritoriul Germaniei”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Argeș.
Percheziții în Argeș și Dâmbovița
S-a constatat că sumele de bani obținute de femei ar fi fost însușite de către persoanele cercetate.
De asemenea, au fost puse în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară în județele Argeș și Dâmbovița, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.
La data de 29 octombrie, procurorii D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea celor două persoane, de 24 și 27 de ani, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism. Ulterior, pe 30 octombrie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Argeș și Dâmbovița.