Terapie logopedică gratuită pentru copiii din Câmpulung Muscel şi împrejurimi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul Logopedic Interşcolar Câmpulung  Foto: CJ Argeş

Un număr de 300 de copii din Câmpulung Muscel şi din localităţile limitrofe vor beneficia de terapie logopedică gratuită într-un spaţiu modern, la Centrul Logopedic Interşcolar Câmpulung.

Centrul Logopedic Interşcolar Câmpulung a fost deschis vineri, 26 noiembrie, în interiorul Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 8.

Patru cadre didactice specializate în terapie logopedică asigură activitatea centrului. 

"Este un proiect pe care l-am avut încă de acum patru ani şi mă bucur că am reuşit să îl finalizăm. Este un moment important pentru mine, pentru CJRAE şi pentru comunitatea de aici din Câmpulung. Sunt fericită pentru copiii care vor beneficia de terapie logopedică în acest centru, în cele mai bune condiţii şi cu cei mai buni specialişti. Sunt fericită pentru că văd rolul colaborării şi că am întâlnit oameni care au înţeles cât de important este să facem front comun pentru educaţia copiilor. Educaţia costă, dar cred că şi mai scumpă este lipsa educaţiei", spune Rodica Ciucă, directorul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Argeş (CJRAE).

Elena Lasconi: Educaţia este cheia dezvoltării oraşului

Spaţiul a fost pus la dispoziţia centrului de către administraţia locală din Câmpulung, iar deschiderea centrului a fost posibilă cu implicarea mediului de afaceri care a sponsorizat dotarea fiecărui spaţiu la standarde europene pentru acest gen de activităţi.   
 

"Acest centru a devenit realitate în urma parteneriatului între Primăria Câmpulung şi CJRAE, dar şi prin implicarea societăţii civile. Educaţia este cheia dezvoltării oraşului. Aşa că, vom continua să modernizăm instituţiile de învăţământ din Câmpulung", a scris, vineri, pe Facebook, primarul municipiului Câmpulung Muscel, Elena Lasconi.

Copiii noştri nu trebuie să fie afectaţi de implicările politice

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Argeş (C.J.R.A.E. Argeş) este unitate conexă a învăţământului preuniversitar, cu personalitate juridică, subordonată Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi coordonat metodologic de Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş. 

CJRAE Argeş coordonează, monitorizează şi evaluează activitatea Centrului judeţean de asistenţă psihopedagogică (CJAP) şi a cabinetelor de asistenţă psihopedagogică, a centrelor şi cabinetelor logopedice interşcolare.   

"Este un motiv de mare bucurie interesul crescut pe care societatea civilă l-a manifestat pentru acest proiect, pentru faptul că agenţii comerciali din zonă au înţeles să susţină prin sponsorizări această activitate. (...) Vreau să apreciez foarte mult şi colaborarea interinstituţională pentru că, aşa cum a spus şi doamna primar Elena Lasconi, educaţia nu are culoare politică şi copiii noştri nu trebuie să fie afectaţi de implicările politice", spune Adrian Bughiu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Un autoturism a luat foc în mers, pe un drum din Argeş. Oamenii au reuşit să iasă la timp. Maşina s-a făcut scrum
 

Maraton de vaccinare în Argeş. Medici: „Să nu uităm că virusul nu a plecat“

  

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Trigonul Luna — Uranus schimbă radical viața a trei zodii din horoscop
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cum a ajuns Mara Bănică în scandalul momentului, care îl are în prim-plan pe dr. Cristian Andrei: „Susține că are probe legate de abuzul doctorului Cristian Andrei asupra mea”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, revoltă maximă! Nu a fost lăsată să intre la priveghi! Mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă