„Singurătatea nu vine din faptul că nu ai oameni în jurul tău, ci din imposibilitatea de a comunica“. Citatul lui Jung, explicat de un psiholog

În secolul Internetului, într-o lume în care reţelele de socializare bat viaţa reală din punct de vedere al „comunicării“, în care like-urile depăşesc cu mult interacţiunile „face-to-face“, există oameni care se simt, în continuare, singuri. Siguri în mulţime sau singuri în familie.

De ce? Pentru că, aşa cum spune un citat atribuit medicului psihologului şi psihiatrului elveţian Carl Jung, fondatorul psihologiei analitice, "singurătatea nu vine din faptul că nu ai oameni în jurul tău, ci din imposibilitatea de a comunica lucrurile ce par a fi importante pentru tine, ori din faptul că insişti asupra unor păreri pe care ceilalţi le consideră inadmisibile". 

“Frica ne face să luăm decizii greşite”

Totul pleacă de la stima de sine, de la diversele noastre temeri şi de la nevoia de validare a propriei persoane, după cum explică specialiştii. “Stima de sine scăzută, teama de eşec, faptul că ne comparăm cu cei din jur în loc să vedem că suntem unici, duc la interiorizare şi, implicit, la singurătate. La nivel psihologic, singurătatea este asociată cu anxietatea socială şi se manifestă printr-un aflux de gânduri iraţionale precum: ,<<nu o să reuşesc>> , <<ceilalţi vor crede despre mine că sunt incultă, mai puţin sociabilă, incapabilă>>, <<mai bine evit decât să mă fac de ruşine>>. Frica ne face să luăm decizii greşite”, explică, pentru “Adevărul”, psihologul Felicia Stere.

Noi suntem cei care îi atragem sau îi respingem pe ceilalţi. Prin ceea ce facem, prin ceea ce spunem şi prin modul în care ne raportăm la ei şi la nevoile noastre.

“Singurătatea devine o fugă atunci când ne-am epuizat toate resursele de care suntem conştienţi, fără să ştim că avem în noi înşine o mulţime de calităţi încă nedescoperite. Dacă nu ne cunoaştem resursele personale, înseamnă că nu am învăţat încă să dezvoltăm un mod de gândire pozitiv, care să ne ajute să ne ridicăm din starea în care ne aflăm momentan. Uneori, singurătatea ne poate activa şi alte frici, dar poate fi şi o oportunitate prin care ne putem redescoperi pe sine, de a ne accesa resursele interioare“, mai spune psihologul 
 

Frica de singurătate este legată de relaţia cu părintele de sex opus

Teama de abandon, adică teama de singurătate, este una dintre primele frici pe care le experimentăm în viaţă şi una care ne însoţeşte, de multe ori, până la moarte.

“Frica de singurătate vine de undeva din frageda copilărie şi nu o conştientizăm. Este strâns legată de relaţia cu părintele de sex opus. Teama de abandon rămâne în subconştientul nostru. Acest tip de persoane sunt dependente de cineva în permanenţă. Cea mai mare frică a lor este de a rămâne singure. Extrapolând, putem spune că îi este greu să ia decizii fără să consulte pe cineva, are o dispoziţie schimbătoare şi întâmpină dificultăţi în comunicare, în a atrage atenţia celorlalţi”, explică specialistul. 

Greutatea cu care ne exprimăm lucrurile care sunt importante pentru noi ne face tot mai singuri, iar teama de a ne trezi singuri ne ţine captivi în relaţii în care nu se putem exprima. Este un cerc vicios din care, de multe ori nici nu mai încercăm să ieşim.

“În acest context., la vârstă adultă, multe persone rămân în relaţii toxice. Consilierea psihologică, psihoterapia, te poate ajuta, te poate face să te regăseşti”, încheie psihologul Felicia Stere.