Serviciul de Eliberare a Paşapoartelor va avea, de miercuri, un punct de lucru şi la Mioveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locuitorii din zona Mioveni nu vor mai fi nevoiţi să facă două drumuri la Piteşti pentru a obţine paşapoartele FOTO Adevarul

Locuitorii din zona Mioveni nu vor mai fi nevoiţi să facă două drumuri la Piteşti pentru a obţine paşapoartele, aşa cum se întâmplă acum.

Noul punct de lucru al Serviciului Eliberări Paşapoarte va fi inaugurat miercuri, 4 decembrie, în sediul Centrului Cultural-Educativ, locaţie care va fi deschisă în aceeaşi zi şi este înfiinţat în ideea realizării obiectivelor de descentralizare şi eficientizare, în scopul aducerii deciziei şi serviciilor publice cât mai aproape de cetăţean. 

"Cu această ocazie, locuitorii din zona Mioveni nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze de două ori la Piteşti pentru a-şi primi paşapoartele, acest lucru realizându-se în acest punct de lucru nou deschis.", spune prefectul Cristian Soare. 

În Curtea de Argeş şi Câmpulung funcţionează deja servicii de eliberare a paşapoartelor, locaţiile fiind în cadrul sediilor primăriilor celor două municipii, unde lucrători ai serviciului Paşapoarte întocmesc aceste documente cetăţenilor interesaţi din zonele respective. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026