Sens giratoriu controversat în Piteşti, în valoare de 170.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: intersecţia în care se va amenaja sensul giratoriu - Google Street View

Municipiul Piteşti va avea, pe Calea Craiovei, în zona târgului săptămânal, un sens giratoriu bugetat cu aproape 170.000 de euro (847.812,18 lei cu TVA), care este deja controversat.

Iniţiat de primar (PSD) şi contestat mai ales de cosilierii PNL, proiectul amenajării ce costă cât un apartament de lux din Bucuresti i-a învrăjbit pe aleşii locali. Iniţial, Comisia de Buget-Finante dăduse aviz nefavorabil, având suspiciuni asupra preţului lucrării.

„Mi-a zis că e firesc să coste mai mult la Primărie”

Mulţi dintre aleşii locali de dreapta au rămas în continuare cu dubii privind preţul, însă proiectul a strâns majoritatea de voturi necesară (incusiv de la PNL, unde părerile sunt împărţite) încât să fie adoptat, după ce şi alţi aleşi locali au fost de acord cu argumentaţia social-democraţilor, potrivit căreia preţurile sunt într-o continuă creştere, iar amânarea adoptării proiectului ar duce la costuri şi mai mari.

 „Am întrebat de ce este aşa scump, iar eu, personal, am întrebat ce e în subsol, ca să nu existe riscul să ne trezim cu cine ştie ce. Am primit un răspuns, aşa, în doi peri, că au fost prevăzuţi, acolo, nişte bani, pentru cheltuieli neprevăzute. Noi am cerut să se revină cu nişte calcule, să vedem dacă s-ar putea cumva micşora un pic costul - în general, avem de obiectat la astfel de costuri pentru că ni se par înfiorător de mari. Unul dintre proiectanţi mi-a zis, nici mai mult nici mai puţin, că e firesc să coste mai mult la Primărie”, a explicat, pentru „Adevărul”, consilierul local Răzvan Şerbănoiu (PNL).

Sens giratoriu controversat în Piteşti, în valoare de 170.000 de euro

Foto: intersecţia în care se va amenaja sensul giratoriu - Google Street View

Mai grav este că proiectul a fost adoptat fără să se facă vreo simulare a utilităţii şi eficienţei lui. „Cred că ar fi trebuit să se facă, mai întâi, o simulare cu balize de plastic, pentru că este posibil ca acolo să nu funcţioneze un sens giratoriu. Sunt două artere cu trafic intens  şi - în total - trei străzi care concură la sensul acesta giratoriu, traficul nefiind echilibrat  Ori, cei care vor ieşi  de la târg spre Slatina vor trebui să aştepte foarte mult acolo. Am avut exemplul  din centru (intersecţia CEZ),  unde, după simulare,  s-a constatat că sensul giratoriu nu funcţionează, pentru că, nefiind echilibrat traficul, unii aşteptau foarte mult” mai spune Răzvan Şerbănoiu.

Sens giratoriu controversat în Piteşti, în valoare de 170.000 de euro

Foto: intersecţia în care se va amenaja sensul giratoriu - Google Street View

Pe de altă parte, primarul Cristian Gentea spune că amenajarea unui sens giratoriu ar asigura fluenţa traficului în zona respectivă.

 “Dezvoltarea urbană din zona adiacentă intersecţiei Străzii Craiovei cu DJ 659 şi cu DN 65 a determinat   creşterea numărului de autovehicule şi, implicit, aglomerarea traficului auto. Amenajarea unui sens giratoriu ar asigura fluenţa traficlui “, se arăta la prezentarea proiectului.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Tulburător. Intubat în seara în care i-a născut soţia, un tânăr nevaccinat a murit de COVID-19 după câteva zile 

Trei sfaturi de la ÎPS Calinic pentru preoţi şi rugăciunea specială pentru sănătate pe care o recomandă. „Să nu exagerăm în nicio privinţă!“ 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG