Şefa APIA Argeş, acuzată de ANI că şi-a făcut sora consilier superior în cadrul Agenţiei. A fost sesizat Parchetul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul executiv al Centrului Judeţean Argeş al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Mariana Pană, e acuzată că a obţinut foloase necuvenite pentru sora sa, numită în funcţia de consilier superior la APIA - Centrul Local Costeşti.  Cazul e în atenţia procurorilor.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu privire la posibila încălcare de către Mariana Pană,  director executiv în cadrul Centrului Judeţean Argeş al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, a dispoziţiilor art. 301 din Codul Penal.

"În exercitarea atribuţiilor de serviciu aferente funcţiei de director executiv, persoana evaluată a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos de natură patrimonială pentru sora sa, prin emiterea şi semnarea unei Decizii, conform căreia, începând cu data de 25 noiembrie 2019, sora persoanei evaluate este numită în funcţia publică de execuţie de consilier superior la APIA Centrul Judeţean Argeş – Centrul Local Costeşti.

Având în vedere cele de mai sus, rezultă indicii privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese penal, respectiv „folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”, prevăzute de art. 301, alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal". precizează ANI.

Mariana Pană  a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Potrivit ANI, în cazul său au fost încălcare următoarele prevederi legale:

        - art. 94, alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului.”

      - art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului.”

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

„Persoana […] faţă de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție