S-a oprit cu maşina în gardul unei gospodării din cauza vitezei şi a carosabilului umed

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza carosabilului umed dar şi a vitezei ezcesive, un şofer din Câmpulung a pierdut controlul volanului şi s-a oprit cu maşina în gardul unei case. Atât şoferul cât şi pasagera ce se afla pe scaunul din dreapta au suferit răni dar, care, din fericire, nu le pun viaţa în pericol.

Localnicii din Mărăcineni au tras o sperietură zdravănă, azi-noapte. Oamenii au fost scoşi din case din cauza unei bubuituri puternice. Un autoturism fusese proiectat în gardul metalic al unei case. Un echipaj de la Poliţie şi două ambulanţe au sosit imediat la faţa locului. Şoferul, Viorel Lixandru, de 57 de ani, din Câmpulung şi pasagera, Rodica Ştefan, de 56 de ani, aflată pe scaunul din dreapta faţă au suferit multiple traumatisme dar, din fericire, nu le pun viaţa în pericol. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au stabilit faptul că  Viorel Lixandru, de 57 de ani, din Câmpulung conducea maşina către Piteşti. Prin Mărăcineni, bărbatul a pierdut controlul volanului din cauza vitezei şi a carosabilului umed. A ieşit în decor şi s-a oprit cu maşina în gardul unei gospodării.

                       

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare