Românul luat prizonier de ruşi după măcelul de la Odessa şi declarat mort din greşeală: „Maică-sa nu l-a recunoscut când a revenit acasă. Îi făcuse pomenile“

Radu M. Badea a luptat în Al Doilea Război Mondial, în prima linie. N-a obţinut decoraţii, n-a fost declarat erou şi n-a ajuns decât sergent, dar are o poveste de viaţă teribilă. După chinurile din  lagărul Oranki „a înviat din morţi” pe o stivă de cadavre, iar din Ural s-a-ntors acasă, pe un drum de şase zile, între tampoanele vagoanelor. Familia, care-i făcuse deja pomenile, nu l-a mai recunoscut. Avea doar 27 de kilograme.

I se spunea Radu Cinteză. Cânta foarte des şi duios, la muncă, la supărare, la clacă. Două sute din cântecele sale au fost culese de istoricul şi etnograful Ion Nania, şi prinse înt-un volum lăsat ca zestre patrimoniului cultural al Argeşului.

„Îi datorez enorm lui tataie Radu M. Badea, născut la 1 mai 1919 şi decedat la 25 aprilie 1993 în satul natal, Leşile, comuna Teiu, judeţul Argeş (...). A fost un ţăran cu o sete de cunoaştere deosebită, o enciclopedie vie a faunei şi florei argeşene, cu un caracter puternic. Un ţăran demn, care îi ura pe sovietici şi pe comunişti cu toată fiinţa”, povesteşte, pentru Adevărul, nepotul său, scriitorul şi jurnalistul Jean Dumitraşcu.

Multe din versurile sale sunt pline de patimă şi au în ele durerea anilor de război. A luptat pe front la Odessa, a fost rănit de câteva ori şi a trăit toată viaţa, până la 74 de ani, cu schijele în coaste, în piciorul stâng şi în umărul stâng.  

„Nu a luptat cu arma în mână decât şapte luni şi 15 zile între 1941-1944. Pare puţin, dar nu se stătea în prima linie non-stop în caz că scăpai cu viaţă. A luat parte ca soldat la marea bătălie de la Odessa (8 august - 19 octombrie 1941). Supravieţuitorii s-au retras în spatele frontului, pentru refacerea regimentelor decimate. Pe spatele unei fotografii (foto jos), tataie Radu a scris: „Amintire 13 februarie 1942. Fotografiat în faţa dormitorului unităţii din Găeşti cu toţi camarazii mei care eram contingentu meu Badea M Radu - Olteanu Tudor - Raicu Ilie - Tănase Ilie - Neamţu Gheorghe - Burcea Marin - Podea Aurel - Minculescu Gheorghe - Cerşanu Marin şi Popescu Ilie sergent iar noi toţi caporal. Toţi o promoţie. Din 72 câţi eram în companie, doar noi cei fotografiaţi am mai scăpat în 1941 din Război de la Odessa. Sergent major şi cei doi (?!) nu erau contigentu meu. Scris ca să nu se uite”. Cifrele seci - 10 colegi supravieţuitori din 72 - dezvăluie măcelul de la Odessa”, mai spune Jean Dumitraşcu.

"A tras de i se înroşea ţeava la armă"

La Odessa, Armata Română a obţinut o mare victorie, dar cu pierderi uriaşe. Pe Radu M. Badea, moartea l-a cruţat atunci, dar frontul l-a încercat greu.

„După prima refacere, ca şi după alte răniri, era trimis din nou la luptă. A avut de înfruntat Generalul Iarnă rusesc, când mulţi mureau în tranşee visând că sunt la căldură. A fost un om cu o mare credinţă în Dumnezeu. A tras de i se înroşea ţeava la armă, dar, îmi povestea, nu a luat niciodată pe nimeni la ochi, nu a ochit. Cel mai frică i-a fost de katiuşe. Vuiau şi mugeau îngrozitor, îţi venea să tragi tranşeele peste tine. Le auzeai prea târziu, oricum, mai întâi loveau fără scăpare”, mai povesteşte, pentru Adevrul, nepotul său, Jean Dumitraşcu.

A trecut prin trei lagăre

Nu a primit decoraţii, a ajuns doar sergent şi nu s-a considerat niciodată erou. Deşi povestea sa e una demnă de un scenariu de film istoric.   A ştiut tot timpu că este un supravieţuitor. Şi pe front, şi în lagăr, unde  avea să ajungă tocmai când Romînia trece de partea Aliaţilor.

„A fost luat prizonier de război de ruşi la 25 august 1944, dintr-un lan de porumb din judeţul Iaşi, deşi, oficial, din 23 august, armata noastră trecuse de partea sovieticilor. A cunoscut teroarea lagărelor din Munţii Ural. Povestea care l-a obsedat toată viaţa şi pe care mi-a spus-o cel mai des a fost cea a eliberării sale din lagăr, la 5 noiembrie 1945. A trecut prin trei lagăre. Se murea pe capete de tifos epidemic, din cauza păduchilor. Cât a durat războiul, până la 9 mai 1945, au fost trataţi ca prizonieri, mai apoi puşi la muncă forţată. Ajuns în lagărul Oranki, tataie slăbise îngrozitor, ajunsese la 27 de kg, orbise din cauza unor ciuperci otrăvitoare şi într-o seară a fost găsit fără suflare, fiind declarat mort!”, mai povesteşte nepotul său.

„Mama Chira îi făcuse pomenile”

Dar n-a murit atunci. Şi-a făcut calculele şi şi-a zis că la nici 30 de ani, mai ai multe de trăit. Şi-a adunat fărâma de putere ce-i mai ţinea suflarea şi s-a ridicat nu din morţi, ci dintre ei.

„A înviat spre dimineaţă, pe o stivă de cadavre, părându-i-se că aude mersul stelelor pe cer. Şi pentru că-i făcuseră formele că a decedat, cei din lagăr l-au trimis în ţară. A făcut şase săptămâni cu marfare, pe o blană puse între tampoanele vagoanelor, din Ural până la Găeşti. De la Găeşti a mers pe jos acasă. Avea 27 de ani, 27 de kg şi o barbă până la brâu. Maică-sa, Mama Chira, nu l-a recunoscut când a revenit acasă. Îi făcuse pomenile...”, mai povesteşte  scriitorul şi jurnalistul Jean Dumitraşcu.

„Cade frunza pe cărare/Şi eu cad de dor şi jale”

A fost veteran de război (dovadă legitimaţia nr. AG 032.795) şi membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Filiala Argeş, iar toată viaţa i-a urât pe comunişti.

„A trăit să mă vadă ziarist. Mi-a dat câteva sfaturi. Comuniştii sunt foarte greu de învins pentru că sunt uniţi. Nu te lua de legionari, sunt foarte răi şi răzbunători”, mai povesteşte nepotul veteranului.

Radu M. Badea
 

Marele istoric şi etnograf Ion Nania a cules circa 200 din cântecele lui „tataie Radu”, pe care le-a publicat în volumul „Mozăceni, o veche aşezare din fosta ţară Vlaşca” (Editura Paralela 45, 2004). Iată câteva aici:

„Cade frunza pe cărare

Şi eu cad de dor şi jale;

Frunza cade, putrezeşte,

Jalea mea nu se sfârşeşte,

Rusia ne jefuieşte

Şi românul greu trăieşte”

xxx

„Câte stele, câte stele...

Toate-s lacrimile mele,

Lacrimi câtă apă-n nor,

Mă mir Doamne cum nu mor!

Câte stele sunt în cer

Toate pân la ziua pier,

Numai una blestemată

Stă pe fabrici cocoţată

Şi nu piere niciodată.”

xxx

„Jos pe malul Prutului

Plânge puiul cucului

Pe-o crenguţă de tufan

Ca un pruncuşor orfan.

Rău e Doamne prin străini,

Ca desculţ prin mărăcini;

Rău e Doamne-ntre duşmani,

Ca desculţ prin bolovani:

Piatra se rostogoleşte,

Duşmanul te prigoneşte,

Ghimpele te-nţeapă tare,

Duşmanul milă nu are.

Te înţepi prin spinii verzi

La duşman milă nu vezi,

Te înţepi şi curâ sânge,

Duşmanul te-ar mai împunge

Să vadă sânge cum curge.

Doamne dă duşmanului

Viaţa-nchisă-a carului

Pe-ntuneric lemn să roadă

Şi lumea să nu mai vadă,

Ori dă-i casa cucului

Şi odihna vântului.”

xxx

„În grădina cu flori multe

Se şterge mândra pe frunte;

Nu se şterge de-asudată

Se şterge de lăcrămată

Pentru cotele nedate

I-au luat ţoalele toate.”

xxx

„Bate-i, Doamne, dă-le ghies

P-ăi de-au tăiat codrul des;

Bate-i, Doamne, şi-i usucă

P-ăi de au arat pe luncă

Şi-au lăsat ţara urâtă,

Fără codri, fărăiarbă,

Numai arătură neagră;

Arătură e cât vezi,

N-ai o umbră und să şezi,

Und să şezi pentru mâncare

Şi nici fluturii o floare.

Dar nici fluturi nu mai vezi

C-au stropit peste livezi

De-au murit şi gâzele

Şi toate păsările.”

xxx