Risc de avalanşă de gradul 4 în masivul Făgăraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La o altitudine de peste 1800 de metri, riscul de avalanşă este unul mare, după cum informează Salvamont Argeş.

Nivelul de risc de avalanşă în munţii Făgăraş la peste 1.800 de metri (zona de climat subpolar) este de gradul 4, risc mare, informează Salvamont Argeş.

În zona Bâlea Lac – Refugiul Cota 2000, stratul de zăpadă are 72 cm, din care peste 40 cm zăpadă proaspătă, pulver. Cu toate acestea, în anumite zone, vântul a creat depozite de acumulare, unde, punctual, riscul este mai mare decât cel general afişat.

Sub altitudinea de 1.800 de metri, riscul de avalanşă este foarte redus, fiind prezent doar pe acumulările din vâlcelele abrupte, dar trebuie avut în vedere ca vântul a viscolit zăpada, depozitând-o şi în zonele joase, unde, punctual, riscul este mai mare.

Nu urcaţi în zone nerecomandate!

Având în vedere condiţiile date, traseul principal de creastă, precum şi toate traseele turistice care acced în creasta masivului Făgăraş, indiferent de altitudine, sunt închise. Rămân deschise doar traseele de pe muchiile secundare sudice, din masivul Iezer-Păpuşa, Ghiţu şi Leaota.   

Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zone apropiate de golul alpin este să nu încerce să urce în zonele nerecomandate şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă sau la numărul de telefon 0SALVAMONT.

Mai multe pentru tine:
Liderul Hezbollahului libanez promite „surprize“ Israelului: „Hamas v-a surprins, Yemen v-a surprins, Irakul v-a surprins“
Hellvig, sfaturi pentru liberali: „Guvernarea sau politica de dragul funcțiilor este mereu un blestem pentru un partid, chiar si pentru unul istoric“
Ilie Năstase, pe covorul roșu la Cannes. Între aplauze la scenă deschisă și „caracter de porc”
Alex Dobrescu, declarații de dragoste pentru Cristina Cioran: „Este femeia vieții mele. Femeia pe care am iubit-o și pe care o iubesc cel mai mult în viața asta”
Motivul pentru care CRBL și Elena Viscu au decis să pună capăt căsniciei lor. Artistul a dat cărțile pe față: „Poate de acasă nu pare așa”
Judecătorul Bogdan Aurescu a votat în favoarea deciziei CIJ privind Israelul, dar și-a nuanțat poziția
Cine este și cum arată, de fapt, Carla’s Dreams, solistul acuzat că a urcat pe scenă drogat: „Avem toți uneori perioade mai complicate cu manifestări diverse”
Egiptul va lăsa să intre ajutorul umanitar în Gaza prin punctul Kerem Shalom, anunță Casa Albă
Horoscop sâmbătă, 25 mai 2024: Zodia care intră într-o dispoziție romantică. Experiențe plăcute pentru unii nativi
Actorul român din Generația de Aur care, înainte să moară, le-a oferit tuturor o lecție: „Dacă ieși afară și te compari cu alții, vezi că sunt mulți Dumnezei în jurul tău”
Migranţii construiesc o „armată” pentru a lovi America „din interior”, afirmă, fără dovezi, Donald Trump