Reabilitarea de peste 275 de milioane de lei a DN73 ar trebui să se încheie în toamna acestui an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările de reabilitare a DN 73 Piteşti - Câmpulung - Braşov au fost reluate la finele lunii august 2014, între km 13+800 şi km 42+85, mai exact, pe tronsonul Clucereasa - Schitu Goleşti, asta după ce în urmă cu trei ani, obiectivul a fost sistat din lipsă de fonduri.


Stadiul fizic al lucrărilor pe tronsonul de drum cuprins între Clucereasa - Câmpulung este de 75 %, potrivit CNADNR. Mai sunt de finalizat trotuarele, staţiile de autobuze, rigolele şi de asfaltat câţiva kilometri. Acum, fiind perioadă de iarnă, lucrările au fost întrerupte iar, urmând ca ele să fie re­luate în momentul în care condiţiile meteorologice vor permite acest lucru. 

Contractul prevede ca termen de finalizare a lucrărilor pe data de 19 septembrie 2016. Valoarea contractului de modernizare se ridică la peste 275 de milioane de lei exclusiv TVA, din care aproape 235 milioane lei reprezintă contribuţia UE ce urmează a fi acordată prin FEDR, iar 41,37 milioane lei, bani de la bugetul de stat. 

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă