Primul pacient din România mort din cauza tulpinii indiene Delta a Covid-19. Ce spun medicii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dr. Luminiţa Galbenu, medic şef Secţie ATI, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti

Primul deces din România al unui pacient cu tulpina indiană Delta a Covid-19 este al unei pensionare din judeţul Argeş.

Este vorba de o pacientă în vârstă de 72 de ani. Femeia era internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti şi nu era vaccinată. 
 

Mai mult, nu călătorise în afara ţării şi nici nu intrase în contact cu o persoană care a călătorit.

Femeia a ajuns în urmă cu două săptămâni, pe 7 iunie, la UPU, cu insuficienţă respiratorie în formă severă, fiind suspectă de COVID -19 (ceea ce s-a şi confirmat, forma fiind foarte gravă). Femeia suferea de obezitate de gradul III, hipertensiune arterială şi sindrom depresiv anxios. Evoluţia a fost nefavorabilă.

Decesul a survenit săptămâna trecută, însă medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti au aflat abia joi, 24 iunie, odată cu primirea rezultatelor de laborator, că femeia avea tulpina indiană Delta. 

"Proba acestei paciente a fost trimisă la Institutul Cantacuzino (probele se trimit aleatoriu). Pe 18 a survenit decesul. Astăzi am aflat că această pacientă avea forma Delta", explică dr. Luminiţa Galbenu, medic şef Secţie ATI, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti.

Până astăzi, în România au fost confirmate peste 40 de cazuri de infectare cu varianta Delta a Covid-19.

Situaţia COVID-19 în Argeş

Instituţia Prefectului Argeş informează joi că, potrivit datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică, situaţia epidemiologică din judeţ se prezintă astfel:

-incidenţa pe ultimele 14 zile: 0,08 (ieri 0,1);

-persoane internate la ATI: 3 (ieri 4);

-persoane internate în spital: 72 (ieri 78);

-persoane diagnosticate pozitiv: 27.440 (ieri 27.438);

-cazuri nou confirmate, în ultimele 24 de ore: 2 (ieri 3);

- raportare decese: 1116 (ieri 1115);

- persoane decedate in ultimele 24 de ore: 1

-numar teste RT-PCR efectuate în spitalele publice în ultimele 24 de ore: 261 (ieri 322);

-numar teste rapide (antigen) efectuate în spitalele publice în ultimele 24 de ore: 173 (ieri 159);

Datele despre incidenţa pe localităţi, prezentate sub forma unei hărţi interactive, sau prin grafice, precum şi multe alte informaţii utile, despre situaţia epidemiologică şi despre măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, sunt disponibile accesând site-ul: https://www.covidarges.ro/.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Argeşul a numărat marţi 172 de absenţi la proba Matematică a examenului de Evaluare Naţională. 

Peste 100 de persoane au ajuns la Spitalul din Piteşti după ce au fost muşcate de căpuşe. Recomandările medicilor

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025: Top 20 cele mai iubite parfumuri bărbătești – best-seller, lux și reduceri exclusive cu peste 1.000 €
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Eugen Sabău, românul eutanasiat în Spania, după ce a ucis 3 oameni: „Și-a dat seama că...”