Primul caz de malpraxis într-un tratat de medicină legală din România. În ce a constat eroarea medicală gravă descrisă de celebrul medic Mina Minovici

Fondator al sistemului medico-legal modern şi una dintre cele mai proeminente personaliăţi din acest domeniu din Europa timpurilor sale, doctorul Mina Minovici (n. 30 aprilie 1858, Brăila - d. 25 aprilie 1933, Bucureşti) este şi cel care a descris primul caz de malpraxis într-un tratat de medicină legală.

Descrierea primului caz de malpraxis a fost făcută în volumul 1 al monumentalei lucrări „Tratat complect de Medicină Legală”, scris de către profesorul dr. Mina Minovici şi apărut în 1928 la Bucureşti la „Atelierele grafice SOCEC&Co., Societate Anonimă”. Este vorba de o descriere extrem de amănunţită şi complexă ce se întinde pe câteva zeci de pagini.

O sarcină anormală a dus la decesul copilului şi al mamei

Cazul prezentat de către Mina Minovici este cel al unui dublu deces: o femeie din Moldova pe nume Siţa Stoica (în vârstă de 29 de ani) şi copilul ei. Doctorului care s-a ocupat de caz i s-a reproşat că a cauzat cele două morţi din cauza nedibăciei şi a insuficienţei instrumentarului.

Femeia era gravidă pentru a 5-a oară şi urma să nască în cursul lunii noiembrie a anului 1899, la termen. Durerile facerii au început pe 16 noiembrie 1899.

După cum scrie Mina Minovici, „În dimineaţa zilei de 16 Noembrie, femeia fiind cuprinsă de durerile facerii, fu chemată moaşa satului, o babă, precum şi moaşa diplomată, care constată că punga apelor era ruptă şi că se scursese ca la un litru de lichid amniotic. La început, prezentaţiunea fuseseO.I.S.A., dar mai târziu capul în loc să se scoboare şi să se angajeze, se retrase transformându-se într-o prezentaţiune transversă cu umărul drept. Moaşa chemă pe D-rul L., care constată o sarcină anormală şi propuse parturientei să intre în spital, unde dânsa a şi fost transportată imediat. La 9 seara d-rul L. Constată din nou, că copilul era mort... Scoase afară corpul copilului, dar îi fu cu neputinţă să extragă şi capul, atât din cauza volumului mare, cât şi din cauza strâmtorărei basinului. În asemenea condiţiuni, capul neputând fi extras cu nici un chip, se hotărâ să facă decolarea pe care o execută cu mare greutate.”

„Spitalul rural nu poseda toate instrumentele necesare”

După cum spune Mina Minovici în continuarea descrierii, doctorul L. nu a reuşit să extragă capul copilului, din cauza dimensiunilor prea mari şi a bazinului prea strâmt. Urmarea? „Nu-i mai rămânea dar să facă decât cefalotripsia sau craniotomia. Dar fiindcă spitalul rural nu poseda instrumentele necesare, el trimise pe bărbatul bolnavei la spitalul din Huşi ca să i le aducă. Toată noaptea de 16 spre 17 Noembrie şi toată ziua de 17 D-rul L. nu încetă ca să încerce totul pentru a extrage capul. Dr. Vlad Petre, care se întâmplase la Răducăneni, încearcă, la rândul său, dar deasemenea fără succes. Bolnava pierde în acest timp o mare cantitate de sânge, forţele i se sleesc şi la un moment dat pierde cunoştinţa şi moare în spre seara de 17 Noembrie”.

În studiul făcut asupra acestui caz, Mina Minovici precizează că „Cât timp au durat muncile şi facerea, D-rul L. şi tot personalul spitalului nu au părăsit bolnava un singur moment, făcând tot ce se putea spre a termina facerea cu succes.”

În continuare, Mina Minovici pune întrebări legate de cauzele morţii copilului şi a mamei sale, dar şi privind responsabilitatea doctorului L.

„Dacă Dr. L. intervenea la începutul durerilor, ar fi putut scăpa copilul?”

Legat de decesul copilului, în studiu se specifică: „Când D-rul L. examină parturienta, a găsit copilul mort şi o prezentaţie transversă; el nu s-a gândit dar decât să termine facerea cât de repede, ca să scape femeea de pericolul ce o ameninţa. Dar nu s-ar putea obiecta că, dacă Dr. L. intervenea la începutul durerilor, ar fi putut scăpa copilul? Lucrul e cu putinţă; cu toatea acestea, cazurile sunt destul de numeroase în cari, chiar intervenindu-se imediat, nu s-a putut scoate copilul viu.”

Privind cauza morţii femeii, Mina Minovici opinează că „observaţiunea clinică şi autopsia arată că femeea a murit din cauza ruperii uterului. Dar ce a putut determina această rupere? Este aceasta o rupere spontană sau traumatică? Este ea rezultatul cauzelor predispozante din partea parturientei sau e datorită manevrelor obstetricale făcute de D-rul L.? Ce i se impută D-rului L.? I se reproşază că a cauzat moartea femeii Niţa Stoica şi a copilului ei, din cauza nedibăciei în arta moşitului şi a insuficienţei arsenalului instrumentar. Din cele expuse rezultă până la evidenţă, că copilul era deja mort la sosirea D-rului L. Dar fiindcă s-a demonstrat că copilul era deja mort şi ruperea deja efectuată în momentul sosirii medicului – ce i se poate imputa D-rului L.? Pentru a putea afirma că D-rul L. şi-a făcut datoria pentru a scăpa viaţa pacientei, e absolut necesar de a stabili dacă la primul examen el a diagnosticat ruperea uterină. Făcut-a el acest diagnostic? Nu, de altfel era şi greu de diagnosticat. Ce trebuia încă să facă D-rul L. pentru a-şi îndeplini toată datoria? Laparotomia (n. Red. – deschidere chirurgicală a abdomenului prin incizarea peretelui său). Pentru ce n-a făcut-o? Pentru că el nu găsise toate simptomele clasice ale ruperii uterine. Dar dacă d-rul L. ar fi diagnosticat ruperea, dacă ar fi făcut laparotomia , ar fi putut scăpa femeia? Lucrul nu-i sigur. ”

„Nu-i vina D-rului L., dar mai degrabă a administraţiei care e obligată să procure materialul necesar spitalelor”

Mina Minovici îi ia în cele din urmă apărarea doctorului acuzat şi incriminează administraţia spitalului în cauză: „Pe de altă parte, vedem că D-rul L. a căuat prin toate mijloacele să menajeze bolnava, el nu a insistat cu forcepsul, n-a încercat decât cu precauţiune să perforeze craniul copilului şi, pentru ca să fie mai sigur, trimite la oraş după un perforator, dar bolnava moare înainte de aducerea instrumentului.

Dar poate fi incriminat D-rul L. că n-avea perforatorul necesar? Noi nu credem aceasta. Care-i tânărul medic care are un arsenal instrumentar compect la începutul carierei sale? E drept că la ţară practicianul trebue săaibă pe cât e cu putinţă toate instrumentele necesare, dar în cazul acesta care ne priveşte, spitalul trebuia să fie prevăzut cu un arsenal complect iar nu medicul care, în treacăt fie zis, nu se găsea în localitate de cât de 2 luni şi avea de îngrijit 3.000 de suflete. Prin urmare, dacă moartea femeii se poate imputa lipsei unui perforator, nu-i vina D-rului L. dar mai degrabă a administraţiei care e obligată să procure materialul necesar spitalelor şi care trebie să vegheze ca aceste stabilimente să fie adevărate asiluri de refugiu, unde bolnavii să poată găsi îngrijirile de cari au nevoie. Pentru a ne rezuma, vom spune că, pentru noi, purtarea D-rului L. a fost aceea a unui medic care posedă cunoştinţi în arta obstetricală, că a întrebuinţat toată ştiinţa sa pentru a scăpa viaţa femeii Niţa Stoica şi că dacă posesiunea unui perforator ar fi mărit această şansă, lipsa lui nu poate fi imputată D-rului L.”