Primarul de la Bascov vrea piste pentru bicicliști pe DN7

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din toamna anului viitor, pe un tronsor de câțiva kilometri de la intrate pe DN 7, Pitești- Râmnicu Vâlcea, bicicliștii ar putea circula în siguranță.

Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, dă zor cu documentația unui proiect de relizare a unor piste pentru biiciclete, cu finațare de la Administraţia Fondului pentru Mediu.

“Practic, DN7 estre unul dintre drumurile care fac legătura între Estul și Vestul Europei, o șosea foarte tranzitată pe care bicicliștii și pietonii nu sunt în siguranță. Statisticile vorbesc de la sine. Săptămânal, numai pe ceea ce înseamnă tronsonul din teritoriul județului Argeș au loc, în medie, câte cinci accidente. O pistă pentru bicicliști ar fi mai mult decât necesară”, spune primarul Gheorghe Stancu.

Doar 10% din cheltuieli sunt suportate de comună
Edilul este pe final cu demersurile pentru accesarea celor 1,5 milioane de euro ( 90% din valoare proiectului), fonduri nerambursabile. Diferența va fi suportată din bugetul local al comunei Bascov.
„Există unele neclarități legate de situația juridică a terenului. Noi am înaintat adrese atât către Secția Drumuri Naționale Pitești, cât și către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale și sperăm să primim răspunsul zilele acestae, astfel încât, până pe 20 august, să depunem proiectul. Până atunci încheiem studiul topo, trecem la studiul de fezabilitate și sperăm ca dosarul să fie oportun pentru a putea semna contractual de finațate.”, adaugă primarul.

Dacă lucrurile vor merge cum speră edilul, până în toamna anului viitor vor fi gata între 8 și 10 kilometri de pistă, jumătate pe un sens, jumătate pe celălat sens. Pistele vor portni din  centrul comunei.

 "Termenul de execuție a lucrărilor este de 12 luni, ceea ce înseamnă că la anu' se va  putea circula pe aceste piste.", spune edilul.

“La Bascov, trotuarele țin până când începe DN 7 Mai departe nu ești în siguranță nici pe jos, nici cu bicicleta. Cine dă banii să se gândească și la noi, ăștia care n-avem mașini și trebuie să luăm la pas sau pe două roți, 5-6 kilometri de drum, ca s-ajungem în Centru, la muncă” spuna, Ioana Dumitru, 57 de ani.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie