Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, trimis în judecată de DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prim-procurorul Teodor Trancă a fost audiat mai multe ore de procurorii DNA Piteşti

Prim procurorul Teodor Trancă este cercetat împreună cu administratorul firmei ELECTROVÂLCEA SRL, magistratul fiind acuzat de trafic de influenţă în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti pentru trimiterea celor doi în judecată, dar şi a Elenei Ramona Păuna, martor în dosar, acuzată de mărturie mincinoasă, se arată că procurorul Trancă a primit drept mită, în perioada 2006-2010, bunuri electrocasnice în valoare de 5.215 lei de la Ovidiu Eugen Ciogescu, administratorul firmei ELECTROVÂLCEA.

Bunurile au fost facturate şi plătite de respective firmă, care a efectuat şi lucrări de amenajări interioare la casa procurorului Trancă, dar şi la apartamentul fiicei sale. Valoarea lucrărilor de amenajare şi a lucrărilor la instalaţiile electrice şi sanitare este de 14.062 lei, această sumă nefiind facturată şi plătită.


“Atât aparatura electrocasnică cât şi lucrările au fost pretinse şi primite de inculpatul Trancă Teodor pentru ca, în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, să îşi exercite influenţa asupra procurorilor din subordine şi asupra poliţiştilor cu atribuţii de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea pentru ca dosarele în care erau cercetaţi Ciogescu Ovidiu Eugen sau salariaţi ai firmei sale sau în care Ciogescu Ovidiu Eugen şi persoanele apropiate acestuia avea calitatea de reclamant să primească soluţii favorabile”, se arată în comunicatul emis de DNA.

La audieri, Elena Ramona Păuna, martor în acelaşi dosar, a depus mărturie mincinoasă în legătură cu intervenţia făcută de Ciogescu pe lângă procurorul Trancă pentru ca magistratul să ajute la soluţionarea unei plângeri penale pe care femeia o formulase împotriva fostului ei soţ.

Procurorii au instituit sechestru asigurator şi au confiscate bunurile mobile ale procurorului Trancă, dar şi pe cele ale lui Ovidiu Eugen Ciogescu, acesta fiind arestat preventiv într-un alt dosar, alături de directorul Administraţiei Bazinale de Apă Olt, Dorin Dobrişan, din luna septembrie 2010.

Magistratul Teodor Trancă a fost audiat în mai multe rânduri de procurorii DNA, în luna noiembrie a anului trecut, după ce a fost organizată şi o percheziţie în locuinţa sa din localitatea Drăgoieşti şi în biroul de la Parchet.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort