Prim-procuror cercetat de Inspecția Judiciară pentru gravă neglijență. Cum a scăpat de sancțiuni

0
Publicat:

Prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești-Argeș, Lorella Topliceanu a fost cercetată mai multe luni de Inspecția Judiciară, fiind acuzată că a afectat grav cercetarea penală într-un dosar.

Consiliul Superior al Magistraturii a respins acțiunea disciplinară FOTO Eduard Enea

Inspecția Judiciară a deschis dosarul privind-o pe procurorarea din Argeș în luna februarie în urma unei sesizări a unui avocat din Argeș.

Dosarul a ajuns în această primăvară la secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii. Iar la sfârșitul acestei săptămâni, CSM a dat verdictul, respingând acțiunea disciplinară formulată de către Inspecția Judiciară împotriva prim-procurorului Lorella Topliceanu. Decizia CSM poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție în termen de 15 zile de la comunicare. 

Avocatul Gheorghe Ionescu este cel care a sesizat Inspecţia Judiciară acum patru luni, acuzând-o pe Lorella Topliceanu că a respins obiecţiunea pe care acesta a formulat-o la un raport de expertiză dintr-un dosar penal, iar ulterior a refuzat să sancţioneze un poliţist judiciar care instrumenta respectivul dosar, întocmit după ce un magazin sătesc a luat foc.

Concluziile unui expert privind cauza incendiului au fost de suprasolicitare a unui frigider cu băuturi, patronii fiind astfel acuzaţi de neglijenţă.

Avocatul Ionescu a susținut în sesizare că expertul ar fi inclus în raport informații neconforme cu adevărul, pentru a reieși că incendiul a izbucnit din cauza neglijenței celor doi soți-patroni, și nu din cauza unei defecțiuni tehnice.

Drept urmare, avocatul Gheorghe Ionescu a cerut procuroarei Loretta Topliceanu să nu ia în calcul concluziile expertului desemnat, ci pe cele ale expertului ales de patronii magazinului. Procurorul de caz a respins obiecțiile, spunându-i avocatului că poliţistul judiciar ar urma să remedieze „inexactitatea”.

Numai că, la peste 10 luni după ce procuroarea i-a răspuns, avocatul a aflat că raportul de expertiză nu a fost modificat și i-a solicitat acesteia să îi dea amendă judiciară polițistului de caz.

Prim-procurorul Lorella Topliceanu i-a replicat avocatului că nu l-a putut amenda pe polițist, deoarece acesta nu avea cum să remedieze eroarea semnalată, fiindcă expertul desemnat plecase peste hotare.

La scurt timp după depunerea plângerii de către avocat, Inspecția Judiciară a declanșat acțiunea disciplinară față de prim-procurorul Lorella Topliceanu, pentru „exercitarea functiei cu gravă neglijență”, abatere disciplinară prevazutà de articolul 99 litera t) din Legea nr.303/2004.

„Inspectorii au constatat că procurorul a afectat grav activitatea de cercetare penalã efectuată în respectivul dosar penal, valabilitatea actelor efectuate, a încălcat principiul caracterului nepublic al urmăririi penale, permițând accesul la dosar al unor persoane și exercitarea de către acestea a unor drepturi, deși nu aveau calitate procesuală, mai mult împotriva lor se formulase plângere penală, tratamentul preferențial al acestora fiind în măsură să afecteze interesele personale ale persoanelor vătămate și să influențeze aflarea adevărului în cauză”, declarau acum câteva săptămâni pentru „Adevărul” reprezentanții Inspecției Judiciare.

„Adevărul” a solicitat încă din luna mai pe e-mail, în baza Legii 544/2001 un punct de vedere oficial de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești privind acest dosar, însă nu a primit vreun răspuns.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO