Pregătiri de “război”. Un inedit proiect dedicat Centenarului Marii Uniri – 100 de ani de la primul Război Mondial va fi pus în scenă la Mioveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de două zile, vineri şi sâmbătă, Mioveniul va fi sub asediul “armatelor inamice”, totul petrecându-se în cadrul unei manifestări istorico-militare de reconstituire istorică, un inedit proiect dedicat Centenarului Marii Uniri – 100 de ani de la Primul Război Mondial.

Focuri de armă, explozii şi impresionante efecte pirotehnice, puşti, pistoale, mortiere, tunuri, muniţie, zeci de militari români şi străini, tabără militară, tranşee, războ.

Printr-o metodă inedită, realistă şi interactivă va fi pusă în scenă o bătălie din Primul Război Mondial, dintre armata română şi cea austro-ungară, ca mijloc de cunoaştere a tradiţiilor militare şi a istoriei românilor în general: atac, contraatac, ambuscadă, retragere, armistiţiu, schimb de prizonieri, capitulare.

Taberele militare interactive vor putea fi vizitate de public în zilele de 29 si 30 iunie.

 Doritorii vor interacţiona cu voluntarii asociaţiilor de reconstituire istorico-militară, vor putea admira şi manevra armele istorice, vor afla mai multe detalii despre viaţa ostăşească, vor lua parte la demonstraţii de mânuire a armamentului şi alte activităţi specifice.

 Punctul culminant va fi reprezentat de confruntarea celor două tabere, sâmbătă, 30 iunie, de la ora 18.00. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate