Povestea scurtei domnii a fiului lui Mircea cel Bătrân. Ce a atras mânia otomanilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea cel Bătrân alături de fiul său (centru) FOTO: Pinterest

Fiu al lui Mircea cel Bătrân, Mihail I, a avut o domnie scurtă şi extrem de agitată. A condus Ţara Românească timp de doi ani şi şapte luni, găsindu-şi sfârşitul într-o bătălie împotriva turcilor.

După cum precizează profesorul Constantin Vasilescu, ”Mihail I a urcat pe tron la 28 de ani, în ianuarie 1418. În linii mari, acesta a păstrat politica tatălui său, aceea de apropiere faţă de statele creştine, în special faţă de Regatul Maghiar şi Moldova continuând, pe aceeaşi direcţie, colaborarea cu comercianţii saşi, chiar din primul an de domnie dând un act prin care „oaspeţilor”, adică saşilor din Heltau (Cisnădie) „şi oamenilor lor anume vlahii” dreptul de a-şi paşte turmele „în munţii noştri”.

Poate tocmai aceste prea bune relaţii cu vecinii creştini au atras mânia otomanilor. Anul 1419 a adus două campanii otomane, una în primăvară, cea de-a doua în august, respinse de voievod cu ajutorul maghiarilor. Luptele au fost reluate în toamna lui 1419, în părţile Severinului, unde, la 28 octombrie, se constată şi prezenţa regelui Sigismund al Ungariei care dă un hrisov, în calitate de suzeran, mănăstirilor Vodiţa şi Tismana, întărindu-le posesiunile”.

După cum se precizează în volumul II din ”Istoria românilor” de Constantin C. Giurescu (ediţia a V-a, Editura BIC All, 2007), ”la începutul anului 1420 Mihail I este atacat de vărul său primar, Dan al II-lea, fiul lui Dan I (n.red.- Dan I a fost domn al Ţării Româneşti între 1383 şi 23 septembrie 1386, fiu al lui Radu I şi frate, după tată, al lui Mircea cel Bătrân). Dan al II-lea era susţinut de turci şi de bizantini. Aceştia din urmă îi puseseră la dispoziţie o corabie cu care să poată reveni în ţară. Mihail I a purtat trei lupte cu Dan al II-lea. Prima luptă a câştigat-o Mihail I. În urma acestei înfrângeri, Dan al II-lea a obţinut sprijin turcesc şi a câştigat a doua luptă. E rândul lui Mihail I să ceară sprijin militar extern, pe care îl primeşte de la regele Ungariei, Sigismund, în luna august 1420, sub forma unui corp de oaste. Cea de-a treia luptă, foarte dură, este câştigată tot de Dan al II-lea, în această confruntare Mihail I pierzându-şi viaţa”.

Dan al II-lea va fi cel care îi va urma lui Mihail I pe tronul Ţării Româneşti.


 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online