Povestea mănăstirii ctitorite de un boier care a fugit de tătari
0Aflată la aproximativ opt kilometri de oraşul Câmpulung Muscel, în comuna Bughea de Jos, judeţul Argeş, mănăstirea Ciocanu are o poveste specială, fiind ctitorită de un boier care a fugit de tătari.
Istoria mănăstirii de la Ciocanu începe în secolul al XVI-lea. În timpul unei năvăliri tătare, Nicolae Ispravnicu, un boier din Câmpulung Muscel, a fugit din oraş şi s-a ascuns în pădurea de pe dealul Ciocanu. După ce au trecut tătarii, boierul nu a mai dorit să vină să trăiască în oraş, ci a ridicat în comuna Bughea de Jos o bisericuţă de lemn şi câteva chilii, chemându-i şi mai mulţi călugări de la alte schituri din împrejurimi. Potrivit documentelor păstrate de atunci, la construirea mănăstirii au participat şi zeci de săteni credincioşi din cătunul Malu, localitate aflată în apropiere de mănăstire.
Boierul Nicolae Ispravnicu s-a călugărit sub numele de Nifon şi este considerat ctitorul istoric al mănăstirii.
În anul 1600, pe vremea lui Mihai Viteazul, schitul a devenit aşezare monahală de călugăriţe. În secolele XVII şi XVIII, schitul Ciocanu primeşte din partea unor domnitori (Duca Vodă la 20 martie 1677 şi Alexandru Ipsilanti la 20 decembrie 1776) mai multe hrisoave prin care se întăreau privilegiile vechi acordate de vrednicul de Matei Basarab – scutire de oierit, dijmărit şi vinerit, schitul fiind cunoscut în special pentru viaţa pustnicească a călugărilor. În anul 1825, biserica schitului a fost supusă unei refaceri totale, după cutremurul ce o afectase în 1802, aici funcţionând şi o şcoală pentru copiii din satele din împrejurimi. O nouă perioadă de renaştere se petrece odată cu numirea ca stareţ a arhimandritului Nicandru Manu (venit de la mănăstirea Stânişoara) în anul 1923, care întreprinde lucrări de amenajare a drumului de acces la mănăstire, precum şi operaţiuni de renovare, începute din anul 1932, a bisericilor şi a chiliilor, cu sprijinul financiar şi material al patriarhului Miron Cristea.
Cu eforturi materiale şi financiare deosebite, cu greutăţi în transportarea materialelor de construcţie pe un drum dificil şi forestier, în 2001 biserica a fost acoperită şi tencuită, iar în 2008 au început lucrările de pictare a pereţilor bisericii, lucrări ce au durat mai mulţi ani.