Povestea lui George Oprescu, criticul de artă care a donat Academiei Române capodopere fabulos de scumpe, pictate de Rembrandt, Delacroix şi Picasso
0Istoric şi critic de artă de talie internaţională, precum şi un mare colecţionar de artă, George Oprescu a fost membru de onoare al Academiei Române, profesor al Academiei de Belle-Arte şi membru corespondent al mai multor academii străine. A donat Academiei Române bogata sa colecţie de artă care includea numeroase capodopere.
După cum se specifică şi pe site-ul Institutului de Istoria Artei al Academiei Române, institut ce îi poartă numele, ”George Oprescu s-a născut pe 27 noiembrie 1881 în Câmpulung Muscel. Copilăria supusă privaţiunilor şi întunecată de moartea timpurie a mamei nu lăsa să se intrevadă o carieră de succes. George Oprescu a primit însă suport afectiv şi material de la câţiva oameni generoşi. Urmează studiile liceale în capitală, unde e găzduit de familia colegului său Constantin Ionescu-Mihăeşti. Înconjurat de obiecte de artă, tablouri, cărţi, mobilier de preţ, dobândeşte un viu simţ artistic, pe care şi-l va rafina mai târziu în compania doctorului Ioan Cantacuzino, ilustru om de ştiinţă şi pasionat colecţionar de gravuri”.
Institutul de Istoria Artei este legat de numele profesorului George Oprescu, istoric şi critic de artă, colecţionar fervent, cărturar cu o reputaţie bine stabilită în perioada interbelică. El nu a fost doar primul director al instituţiei, ci şi întemeietorul ei.
Bogata sa colecţie de artă (picturi, sculpturi, desene şi gravuri româneşti şi străine), de aproape 10.000 de piese, având autori faimoşi (Albrecht Dürer, Rembrandt, Delacroix, Courbet, Picasso, Bonington), a donat-o Academiei Române. Cele mai multe din aceste piese sunt păstrate în Muzeul de artă al Academiei Române, al cărui fondator a fost. Colecţia sa particulară, găzduită în locuinţa din strada Clunet (Cotroceni), a funcţionat ca muzeu până în 1977, când lucrările de pictură, grafică, artă decorativă, artă populară au fost transferate la Muzeul Colecţiilor, iar fondul de carte la Institutul de Istoria Artei.
George Oprescu a fost un erudit şi un om cu vocaţie organizatorică. Experienţa şi o intuiţie sigură a valorilor i-au permis să joace rolul de formator. A ştiut să recunoască talentul şi vocaţia, a ghidat activitatea din institut pe drumul cercetării ştiinţifice autentice, a stimulat explorarea arhivistică şi de teren. În acelaşi timp a lucrat cu diligenţă pentru a înzestra institutul cu resurse documentare şi pentru a-i consolida prestigiul. A preluat de la Academie un fond important de carte, creând nucleul bibliotecii. A înfiinţat periodicele Studii şi Cercetări de Istoria Artei şi Revue Roumaine d'Histoire de l'Art, ultima reprezentând cartea de vizită a colectivului de cercetători în rândul comunităţii ştiinţifice internaţionale. Sunt doar câteva dintre reuşitele unui directorat de două decenii, care a modelat hotărâtor destinele instituţiei.
A lucrat la Liga Naţiunilor
George Oprescu a absolvit în 1905 Facultatea de Litere şi Filozofie, devenind profesor de franceză la Giurgiu şi Turnu Severin, apoi conferenţiar la Universitatea din Cluj. Se specializează în Franţa, unde îl cunoaşte pe Henri Focillon, cu care va lega o prietenie durabilă. Lui avea să-i consacre mai târziu lucrarea Un grand historien de l'art, ami des Roumains: Henri Focillon.
În deceniile trei şi patru, George Oprescu a lucrat în cadrul unor organisme ale Ligii Naţiunilor: este secretar al Comisiei pentru Cooperare Intelectuală, cu sediul la Paris (1923-1930), apoi secretar al Comisiei de Litere şi Arte (Geneva) până în 1939, când se întoarce definitiv în ţară. În 1931 Nicolae Iorga îl solicită la Universitatea Bucureşti, unde George Oprescu va ocupa catedra de istoria artei. În perioada 1932-1942 conduce Muzeul Toma Stelian; va dona acestei instituţii - al cărei patrimoniu se află astăzi la MNAR - multe din lucrările de artă achiziţionate în străinătate sau în ţară. Din 1949 până la sfârşitul vieţii s-a aflat la conducerea Institutului de Istoria Artei. S-a stins din viaţă în august 1969.