Povestea dramatică a unui bărbat care stă de 30 de ani în stradă pentru câţiva lei. „Totul s-a schimbat în afară de viaţa mea“

Abandonat la naştere de mamă şi adoptat de o familie care l-a maltratat, Dan Smaranda îşi câştigă de 30 de ani existenţa cu un cântar în centrul Piteştiului. Câştigă în medie 5 lei zilnic şi mai primeşte un ajutor social de 120 lei de la Primăria Ştefăneşti. Noaptea, Dan Smaranda (62 de ani) doarme la un adăpost din Piteşti.

Aproape totul s-a schimbat în centrul Piteştiului în ultimii 30 de ani, de la clădiri, oameni şi firme până la pavelele de pe jos. Singurul care a rămas în acelaşi loc, zi de zi, este Dan Smaranda sau „omul cu cântarul”, cum este cunoscut de toţi cei care trec prin zonă. Cu cântarul iese în centrul Piteştiului în acelaşi loc de 30 de ani, din toamna lui 1989.

Afară sunt două grade. Dan Smaranda stă înfofolit pe un scaun pliant rupt şi tremură de frig. Stă în fiecare zi cu cântarul în centrul Piteştiului de la 7 dimineaţa până la ora 18. O cutie veche de pantofi pusă în spatele cântarului pentru a strânge bănuţii de la clienţi e goală, deşi Dan Smaranda stă aici de mai bine de trei ore.

„S-au schimbat multe de atunci. Vizavi de locul ăsta unde stau eu era Cinema Modern. În 2013 i-au schimbat numele cinematografului, i-au pus numele lui Sebastian Papaiani, iar după câţiva ani l-au închis. În spatele meu era înainte un magazin de haine, acum e unul de telefonie mobilă. Pe jos era un trotuar, acum sunt pavelele astea galbene, gri şi albe. Totul s-a schimbat, în afară de viaţa mea, e tare greu. Am încercat să îmi găsesc un loc de muncă, însă nu am mai reuşit”, spune Dan Smaranda.

„Omul cu cântarul” a avut o viaţă chinuită de la naştere. Mama l-a abandonat în spital la două zile după ce l-a născut, iar cei din spital l-au dat ulterior la casa de copii. A stat la orfelinat un an, după care a fost adoptat de o familie din Ştefăneşti.

„Mama adoptivă le cam avea cu băutura, se purta foarte rău cu mine, într-o zi m-a aruncat pe plită şi am suferit mai multe arsuri. Când am făcut 13 ani, părinţii adoptivi s-au prăpădit, casa în care stătusem a rămas la alte rude pe care nu le-a interesat de mine. A trebuit să plec şi să mă descurc singur”, adaugă Dan Smaranda.

Înainte de 1989, timp de mai mulţi ani, Dan Smaranda a dat cu sapa, a lucrat ca paznic la Teatrul Al. Davila, la Grădina de Vară a teatrului şi ca măturător. A rămas fără loc de muncă şi a trebuit să se gândească la altceva pentru a face un ban. Aşa i-a venit ideea de a lua un cântar şi de a sta cu el în centrul Piteştiului.

A dormit peste 20 de ani în scările blocurilor

„Câştig cel mult 5 lei într-o zi. Preţul unei cântăriri e de doar de 50 de bani, însă lumea nu prea se îndură să dea bani pentru asta. Mai primesc 120 lei ajutor social pe lună de la Primăria Ştefăneşti. Mai mă ajută lumea, cu mâncare sau cu haine. De trei ani, noaptea dorm la adăpostul Primăriei Piteşti. Seara primesc şi o masă caldă acolo. Înainte, timp de mai bine de 20 de ani, am dormit prin scările blocurilor. Dar de când au pus interfoane la toate blocurile din oraş nu mai poţi dormi nici în scară. Am avut şi ani când oamenii mă lăsau să dorm la intrările din baruri, după ce se termina programul pe la 2-3 dimineaţa, am dormit şi prin gară”, spune Dan Smaranda.

Cel mai mare vis al lui Dan Smaranda este să aibă o locuinţă a lui: „Mi-aş dori să am o garsonieră cât de mică, anii ăştia pe care îi mai am de trăit, să ştiu că eu o încui, eu o descui. Să pot şi eu să spun la bătrâneţe că mă duc acasă”.

Din cauză că stă de atâţia ani în frig, Dan Smaranda suferă de mai mult timp de bronşită cronică. Acum aproape patru ani, s-a îmbolnăvit foarte rău şi a fost internat timp de mai multe zile la Spitalul Judeţean Argeş. După ce s-a mai întremat, a trebuit să se întoarcă din nou în stradă.