Poliţist din Argeş trimis în judecată pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Pentru ce sumă s-a compromis agentul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă Facebook Poliţia Română

Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a finalizat urmărirea penală şi a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, agent de poliţie, la data comiterii faptei şef al unui post de poliţie din cadrul I.P.J. Argeş, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită.

Procurorul de caz a încheiat două acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu doi inculpaţi, prin care, unul dintre ei a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an şi 4 luni cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, iar cel de-al doilea a fost condamnat la aceeaşi pedeapsă, dar pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Faptele s-au petrecut în ianuarie 2017, când poliţistul trimis în judecată avea funcţia de şef al unui post de poliţie din cadrul IPJ Argeş, aflându-se în echipajul de serviciu, i-a solicitat uneia dintre persoanele condamnate prin acord de recunoaştere, suma de 200 lei (fiindu-i remisă suma de 50 de euro), promiţându-i acestuia că îşi va folosi influenţa pe lângă funcţionarii din cadrul primăriei din comună, pentru a nu mai plăti amenzile contravenţionale, în cuantum de 536 lei.

De asemenea,  acelaşi poliţist, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit în trafic un autovehicul care transporta material lemnos, pentru verificarea documentelor, iar conducătorul autovehiculului i-a introdus în documente o bancnotă de 50 lei, pe care inculpatul a primit-o, ulterior remiţând acestuia doar documentele solicitate.

"Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Argeş au desfăşurat acte de urmărire penală, în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş", pregizează DGA.. 

Lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş au beneficiat de sprijinul Serviciului Tehnic din cadrul DGA .

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană