Ploile au făcut ravagii în Argeş! Doi oameni şi-au pierdut viaţa după ce au fost luaţi de viitură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apele revărsate ale pârâului Bascov au blocat nordul Piteştiului ,inundând sute de case şi provocând pagube imense . Oamenii, refugiaţi în podurile caselor, au fost salvaţi de pompierii militari după eforturi disperate

Ploile căzute în Argeş marţi au avut efecte devastatoare pentru nordul oraşului Piteşti şi pentru comuna Bascov, o aşezare limitrofă. În numai o oră, precipitaţiile au acumulat 60 de litri pe metrul pătrat. Debitul pârâului Bascov a atins 100 metri cubi pe secundă, iar efectele au fost devastatoare. În numai o oră, toată zona era sub ape, iar casele de pe strada Micşunele inundate, apa măsurând pe alocuri peste 4 metri. Pentru a se pune la adăpost, oamenii s-au refugiat în mansarde. Cei mai mulţi au fost salvaţi de acolo de pompierii militari după ce au asistat  neputincioşi la dezastrul care se derula sub ochii lor. Bogdan Roşu este unul dintre ghinioniştii care a fost loviţi de ape de două ori în trei luni. De data aceasta însă, situaţia a fost critică, apele înghiţindu-i maşina şi trei sferturi din casă

La Valea Ursului, o batrână în vârstă de 80 de ani a fost scoasă de pompieri cu ajutorul cordelinelor, operaţiunea durând mai bine de o jumătate de oră. Ajunsă cu bine la ambulanţă femeia a spus că a văzut moartea cu ochii.  "Apa a venit dintr-o dată. am văzut cum parcarea se umple de apă şi toate maşinile au fost luate ca nişte coji de nuci", a povestit plângând Ioana Burcioiu

Captivi în magazine, benzinării şi service-uri

Nimeni nu se aştepta parcă la aşa ceva, mai ales că la o oră după ploaia torenţială a ieşit soarele. Surpriza a fost însă imensă pentru cei care se aflau la un supermarket în zona de nord, când s-au trezit cu apa până la genunchi. În parcare,autoturismele pluteau

Liviu Păştin este unul dintre oamenii care nu au mai putut pleca decât după ce s-au retras apele." A fost incredibil...Inţial am crezut că au probleme cu hidranţii, însă când m-am uitat mai bine, am văzut toată apa care venea din parcare... Maşina mea era  sub ape...", ne-a declarat acesta. Speriaţi, oamenii surprinşi de viitura puternică s-au refugiat care pe unde au putut, îngroziţi de forţa puhoaielor. Pentru a evita alte situaţii grave, poliţia a luat decizia de a închide traficul şi de a devia circulaţia spre A1. În zonă au fost trimise mai multe autospeciale de pompieri

Armata a intervenit în zonă după orele 19.00

După inspecţia făcută de Raed Arafat, armata a intervenit în zona străzii Micşunele, dând o mână de ajutor celor 70 de familii lovite de ape. Din păcate, cei mai mulţi nu au mai avut ce recupera, electrocasnicele şi mobila fiind distruse. Se pare că asigurate nu erau decât câteva gospodării

În cursul zilei de azi a venit şi evaluarea Prefecturii Argeş. Apa a intrat în 386 de case, cea mai afectată în ceea ce priveste numărul de case inundate fiind localitatea Poiana Lacului, cu 117 locuinte. Alte localităti afectate grav de viituri au fost Bascov, cu 70 de case sub ape, în unele zone apa trecând de nivelul acoperisului, Băbana, unde apa a intrat în 60 de locuinte si Merisani, cu 47 de case inundate.

Deasemenea, 470 de oameni au fost salvaţi din calea puhoaielor. O estimare a pagubelor va fi făcută mâine, având în vedere prelungirea codului portocaliu pentru Argeş

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews