Piteștiul se schimbă la față de Simfonia Lalelelor (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste o sută de muncitori din serviciile subordonate Primăriei au ieșit în aceste zile pentru a face curățenia de dinainte de Simfonia Lalelelor. Unii plantează flori, alții plivesc buruienile sau curăță fântânile arteziene din centru și din cartiere. Atât angajații Salpitflor Green cât și cei din cadrul Serviciului de Exploatare a Patrimoniului vor să schimbe Piteștiul la față înainte de sărbătorile care vor veni.

Sapa, lopata, mătura, foarfecile și pensulele de vopsit sunt principalele unelte cu care se desfășoară, în aceste zile, o acțiune de mare anvergură: schimbarea la față a Piteștiului. Responsabili cu acțiunile de curățenie și renovare sunt peste o sută de angajați din cadrul Salpitflor Green și ai Serviciului Public pentru Exploatarea Patrimoniului (SPEP) Pitești, care și-au propus ca până la Simfonia Lalelelor, care va debuta în Ziua Floriilor, să fie totul “smirnă” în toate cartierele orașului.

VEZI AICI GALERIE FOTO DE LA CURĂȚENIA DE PRIMĂVARĂ DIN PITEȘTI!

Lalelele vor înflori de Simfonie

Soarele care a început să se arate din nou, după vremea ploioasă,  i-a îndemnat pe lucrătorii de la Salpitflor să înceapă acțiunile de plantare a materialului dendrologic, dar și să adune buruienile crescute printre flori.

”Este o perioadă foarte aglomerată pentru noi. Curățăm arbori, plantăm prin toate cartierele, curățăm buruieni, mobilizăm solul, greblăm peluzele, avem activitate, din fericire. Pot spune că până într-o sută de oameni sunt antrenați în aceste acțiuni de curățire și întinerire a Piteștiului”, ne-a spus Gabriela Anghel, șefa Salpitflor Green Pitești.

Lalelele sunt răsfățatele tuturor. Deși unele au înflorit timid în mini-parcul din fața Primăriei, angajații Salpitflor spun că restul vor fi frumoase și viguroase chiar de Simfonie, pentru că sunt învelite seara cu un celofan care le protejează de frig și le grăbește procesul de dezvoltare.

Căldura va da drumul la arteziene

Și angajații SPEP muncesc de dimineața până seara. Ei au misiunea de a repara, vopsi și întreține instalațiile de la fântânile arteziene. De curând și râul artificial care traversează zona Trivale Mall - Piața Vasile Milea a fost recondiționat și este gata să fie umplut cu apă.

“Noi aproape am terminat lucrările. Am întâmpinat ceva greutăți prin cartiere, unde ni s-a furat fibra optică de la fântânile arteziene, dar am pus alta, până la urmă. Au fost umplute cu apă, ca și cea cântătoare din centrul orașului, dar așteptăm căldura pentru a porni instalațiile artezienelor. Am vopsit, de asemenea, în albastru, porțiunea de beton peste care trece râulețul artificial”, ne-a spus Constantin Zichil, directorul SPEP Pitești.

Lucrările de curățenie și renovare sunt programate să se încheie în Săptămâna de dinaintea Floriilor, pentru ca delegațiile străine și vizitatorii din țară care vor veni să admire florile de la Simfonia Lalelelor să găsească orașul deja schimbat la față.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima