Piteşti: Tranşee capcană pentru puştii care se joacă în parcul Finanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În parcul de la Finanţe s-a tot lucrat vara aceasta , prin progranmul ISPA,la reţeaua de canalizare a municipiului Piteşti. Gropile au înaintat de pe trotuare spre spaţiul verde,  în imediata vecinătate a locului de joacă pentru copii. Maldărul de pămât şi cele câteva crengi sunt singurele de care te-ai putea împiedica înainte să cazi în  groapa  adâncă de aproape doi metri. Asta dacă vii dinspre alee. Pe celel

 “Zilele trecute eram cu nepoţica prin preajmă, când a alunecat un maidanez. S-a chinuit, săracul, vreo jumătate de oră ca să iasă. A reuşit în cele din urmă. Câinele e câine, dar darcă ar fi scăpat un copil, şi-ar fi rupt gâtul. Puştii ăştia sunt teribilişti, sar în stînga şi-n dreapta şi , Doamne fereşte, odată îi vezi aterizând lângă conducte, cu capul spart. Să pună acolo nişte idicatoare, ceva, să împrejmuiască, înainte să se întâmple vreo nenorocire”, spune Maria Dumitru, bunică.

Executantul are, conform Hotărârii Consiliului Local 27/2002, obligaţia să imprejmuiască şi să semnalizeze zona atunci când execută asemernea lucrări. Amenzile nu sunt chiar de speriat: 1000 de lei, dar nimeni nu le-a aplicat.

Reprezentantul Trans Auto Com, firma executantă, spune că groapa ar fi fost împrejmuită  dar marcajele au dispărut.

 “Nu ştiu cine le ia, probabil copiii care se joacă în zonă iar ca să reziste ar trebui să punem paznici la ele,”, spune Stan Pârvu,  reprezentantul firmei executante.

 Când scăpăm de tranşee?

 De astupat nu se astupă dar nici de lucrat nu se mai lucrează în parcul de la Finanţe.
“Lucrările au fost suspendate din cauza faptului că firma portugheză care a câştigat licitaţia pentru lucrările ISPA nu şi–a plătit subcontractorul care lucrază în parcul de la Finanţe şi care are sarcina să conecteze lucrarea  la canalizarea de pe Craiovei. Aşa că, deocamdată, de o săptămînă se stă. Sperăm ca  peste o săptămână lucrurile să înceapă să se mişte. Până atunci îi vom soma pe executanţi să  împrejmuiască lucrarea. ”, spune Cornel Stan, şef serviciu în cadrul Direcţiei Tehnice şi de Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Piteşti.





Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului