Piteşti: Şi ei vor o familie de Crăciun!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii s-au spovedit după ce au postit

Micuţii de la centrele din Piteşti sunt în aşteptarea moşului care să le aducă darurile mult râvnite. Cu vocea stinsă, copiii recunosc faptul că cel mai mult şi mai mult îşi doresc un cămin de sărbători. Astfel că reprezentanţii centrelor fac apel către piteştenii cu suflet mare să ia acasă de Crăciun şi Anul Nou micuţii, pentru ca şi ei să simtă căldura unei familii.

Un Crăciun fericit, cu brad împodobit, multe cadouri şi o familie alături. Ca orice copil, aşa îşi doresc şi cei de la centrele din Piteşti să-şi petreacă sărbătorile de iarnă. Pentru a primi vizita moşului, micuţii spun că au fost cuminţi, au postit şi chiar s-au spovedit şi împărtăşit, aşa cum fac credincioşii veritabili în această perioadă. 

Vor telefoane, păpuşi şi dulciuri

La Complexul de Servicii „Sfinţii Constantin şi Elena” de pe strada Crinului, sunt cazaţi permanent, la centrul rezidenţial, 34 de copii, cu vârste între 3 şi 24 de ani. Pe lângă ei, la centrul de zi, 25 de copii, de la 3 la 15 ani, sunt aduşi zilnic cu microbuzul la această instituţie. Faptul că sunt sărmani, nu-i împiedică pe niciunul  să spere la o viaţă mai bună sau la jucăriile pe care şi le doreşte orice copil.

„Vreau să-mi aducă moşul un telefon de jucărie, dulciuri şi o păpuşă. Am fost cuminte şi am învăţat şi o poezie pentru serbarea care va avea loc vinerea viitoare la Şcoala Nr. 1, unde sunt elevă în clasa întâi”, spune Maria Abusiddic, care are şapte anişori.

 De un an, la centrul rezidenţial a venit şi Ionela Maria Puiu (12 ani) .

„Tatăl meu a murit, iar mama are probleme cu capul. A fost mai bine pentru mine, cele două surori şi fratele meu să venim aici, la centru, unde ni se dă mâncare şi au grijă de noi. De Crăciun îmi doresc să merg acasă, în comuna Şuici. Vreau să-mi aducă moşul un telefon, o păpuşă, role şi chiar un laptop pe care mi-l doresc de mică”, spune copila.

Tânjesc după un Crăciun în familie

Dintre cei 34 de copii, majoritatea au norocul Ionelei de a avea o familie către care să se îndrepte la sărbătorile mari din an. Dar alţii nu au pe nimeni, înafară de „fraţii” de la centru.

„În fiecare an, rămân cam zece copii care nu sunt luaţi de nimeni. Facem apel la cei cu inimă mare, care vor să-i ia acasă de sărbători. De obicei, nu prea îi ia nimeni, că sunt mari, au 15, 16 şi chiar 24 de ani. Dar râvnesc şi ei la un cămin de Crăciun”, spune Mariana Mândreanu, şefa acestui centru.
Şi de la Centrul de Tip Familial (CTF) Găvana vor pleca de sărbători 15 copii la familiile lor şi alţi 11 aşteaptă să fie luaţi provizoriu.

„Nu a fost Crăciun să nu rămână centrul gol. Cei care se duc la familiile provizorii ştiu că nu vor fi adoptaţi. Pleacă pe 20 decembrie şi se întorc pe 6-7 ianuarie, îmbrăcaţi, încălţaţi şi fericiţi”, spune preotul Decebal Floroaica, directorul CTF Găvana.

Înafară de aceste două centre, şi copii de la „Casa noastră” şi „Dumbrava minunată” aşteaptă să-şi petreacă sărbătorile în sânul unei familii provizorii. 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul