Piteşti: Pensionarii nu mai vor să plece la băi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O treime din biletele puse la dispoziţie, luna aceasta, de Casa Judeţeană de Pensii au rămas nevalorificate. Cei mai mulţi pensionari spun că preferă să pună de-o parte, pentru Sărbători, jumatate din pensia pe care ar fi dat-o ca să se trateze într-una din staţiunile balneoclimaterice din ţară.

Dacă astă-vară se băteau pe un loc în staţiunile de tratament care au încheiat contracte cu Casa Judeţeană de Pensii, acum pensionarii aproape că nu mai vor să mai audă de băi. În perioada 24 - 27 noiembrie sunt programate ultimele plecări din acest an în staţiunile balneoclimaterice din ţară.

Biletele au fost puse în vânzare de săptămâna trecută dar cumpărătorii au întârziat să vină, chiar dacă din punct de vedere al preţului sunt foarte tentante. Un pensionar plăteşte pentru un sejur de două săptămâni, numai jumătate din pensie, indiferent de cuantumul acesteia.
Motivul principal pentru care vârstnicii nu mai vor la Căciulata sau la la Felix pare a fi apropierea Sărbătorilor de iarnă.

„Dacă prindeam un bilet în vară sau poate chiar în toamnă, era altceva. Acum nu-mi mai vine să dau 200 de lei ca să plec la băi. Se apropie Crăciunul, vine Revelionul şi trebuie să ţinem de bani ca s-avem şi noi ce pune pe masă când vin  nepoţii“, spune Marioara Mihai, una dintre pensionarele care au renunţat la bilet.

145 de bilete nevalorificate
Nici cei care anul trecut au stat la cozi interminabile ca să prindă un loc pe listele Casei judeţene de pensii, nu şi-au luat biletele reapartizate.

„Cele mai multe solicitări au fost pentru lunile de vară. Cu toate suplimentările cerute de noi, pentru acea perioadă n-am putut satisface chiar toate solicitările care depăşeau cu mult numărul biletelor disponibile. Acum situaţia este radical diferită, aproape 30% din bilete rămânând nevalorificate“, spune Carmen Rădulescu, purtător de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii Argeş. Astfel, din cele 415 bilete alocate judeţului Argeş pentru ultima plecare din acest an, doar 270 au fost vândute.

„Mă tem să nu îngheţe centrala“
Cei mai mulţi pensionari au renunţat la bilet pentru că prefără să economisească pentru Sărbători şi ca să aibă de unde plăti utilităţile. „Era bine şi iarna la băi, că acum avem şi noi un pic de timp liber după muncile câmpului. Dar nu sunt bani. Pensia o ţinem pentru lemne ca s-ajungem cu bine în primăvară“, spune  Leontina Mitu, 61 de ani, pensionar.

Uneori însă motivele invocate sunt chiar amuzante. „Dacă nu era iarnă aş fi plecat şi eu să mă tratez de una, de alta, că în 20 de ani de când sunt pensionară  n-am fost la băi decât de două ori.  Mă tem, însă, să nu îngheţe centrala dacă las apartamentul gol!“, spune  Primavera Mitrici,  în vârstă de 70 de ani.

Mai multe pentru tine:
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%