Piteşti: Doi poliţişti trimişi în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarul şef Alexandru Garaiman, fostul şef al Serviciului de Logistică din Poliţia Argeş şi subcomisarul Cătălin Răban, împreună cu Robert Matei au fost trimişi azi în judecată de procurorii anticorupţie. Cei trei sunt cercetaţi în stare de arest în dosarul privin construirea sediului din Piteşti al Arhivelor Naţionale.


Cei doi poliţişti sunt acuzaţi de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual, în timp ce Matei, administratorul firmei constructoare, este acuzat de dare de mită. Complicitate la abuz în serviciu, evaziune fiscală şi fals intelectual.


Procurorii DNA au dovezi conform cărora în perioada 2003-2004 cei doi ofiţeri de poliţie au primit ca mită un autoturism de lux, bunuri şi servicii pentru a atribui nelegal la o licitaţie lucrarea de construcţie a sediului Arhivelor Naţionale firmei Rebob SRL. În plus, conform rechizitoriului DNA Piteşti, aceştia ar fi suplimentat valoarea contractului în mod illegal şi au decontat lucrări care nu au fost executate de constructor, cauzând un prejudiciu Inspectoratului de Poliţie Argeş de 512.183,69 lei.

“În plus, în cursul anului 2006, după efectuarea unui control de către Corpul de Control al Ministrului Administraţiei şi Internelor ce avea ca obiect respectarea legislaţiei privind achiziţiile publice, inculpaţii Garaiman Alexandru şi Matei Constantin Robert au semnat un proces verbal de recepţie a lucrărilor întocmit în fals de Răban Cătălin Laurenţiu, în calitate de diriginte de şantier, pentru a ascunde neregulile descrise mai sus.”, se arată în rechizitoriul DNA.

Citeşte şi:  Şeful de la Logistică din Poliţia Argeş după gratii, pentru mită


Fostul şef de la Logistică este acuzat că ar fi încercat să influenţeze desfăşurarea anchetei.
“Cu ocazia efectuării cercetărilor în prezentul dosar penal, inculpatul Garaiman Alexandru a sustras din arhiva I.P.J. Argeş documente referitoare la corespondenţa dintre I.P.J. Argeş şi Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia Generală Anticorupţie din M.A.I. pentru a avea un control asupra datelor existente la dosar şi pentru a-şi construi, astfel, apărarea.”, se mai arată în rechizitoriu.

Citeşte şi: EXCLUSIV Şpagă pentru poliţist: ţiglă şi coteţ pentru câine!
Administratorul firmei Rebob este acuzat, la rândul său, că a întocmit 11 facturi fictive şi un contract de achiziţii de material nereal pentru a justifica în balanţa contabilă banii daţi ca mită şi cei încasaţi pentru lucrările neexecutate. Astfel, firma a prejudiciat bugetul de stat cu 140.674,26 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit.


Ofiţerul Cătălin Răban a inclus informaţii false în declaraţia de avere în legătură cu achiziţia unui teren de 1.898,37 mp.

Pe bunurile celor trei inculpaţi s-a instituit sechestru asigurator.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Argeş, prima înfăţişare în acest process fiind stabilită pentru data de 7 septembrie 2010. Cei trei au fost reţinuţi pe 31 mai, iar pe 1 iunie, magistraţii Tribunalului Argeş au decis arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.


Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”