Piteşti: Dacă iarnă nu e, măcar e material antiderapant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea Salpitflor Green din Piteşti s-a îngrijit din timp pentru deszăpezire, postând pe marginea străzilor saci cu nisip. 200 de metri cubi de material antiderapant, rămas pe stocul ADP încă de anul trecut, au fost distribuiţi în zonele în care s-ar înregistra primele probleme în cazul unei ninsori. 

Proverbul spune „Să-ţi faci iarna car şi vara sanie”, însă societatea Salpitflor Green (externalizată din ADP), care începând din acest an se preocupă cu deszăpezirile din Piteşti, are o abordare originală. Şi anume „Să pui din toamnă materialul antiderapant”. Deşi ninsoarea se lasă aşteptată în oraş, conform meteorologilor,  saci imenşi cu nisip au fost postaţi, în ultima lună, pe marginea străzilor.

Saci cu nisip prin tot oraşul

200 de metri cubi de material antiderapant rămas pe stocul ADP încă de anul trecut au fost împărţiţi în principalele zone, în pante sau la trecerile de pietoni, acolo unde apar primele probleme la căderea zăpezii.

 “Am postat sacii cu nisip în mod preventiv în zonele cu probleme, pentru că, la prima zăpadă, să intervină repede utilajele, iar oamenii să arunce nisipul. Materialul a fost achiziţionat anul trecut şi a rămas pe stoc, pentru că nu a mai fost nevoie de el atunci, aşa că l-am distribuit noi, în ultimele săptămâni, acolo unde am considerat că este necesar”, spune Romi Becheanu, directorul SC Salpitflor Green.

Invitaţie pentru hoţi

Locuitorii Piteştiului au privit cu suspiciune sacii uriaşi care tronează pe trotuare. Iniţial, oamenii au crezut că aceştia aparţin muncitorilor care intervin la asfaltarea străzilor, dar s-au convins că gospodarii urbei sunt cei care  i-au repartizat în cartiere.

“Eu cred că de teama de a nu fi luaţi pe nepregătite de iarnă şi înjuraţi de şoferi atunci când va ninge, ei fac o greşeală lăsând sacii cu nisip aşa pe trotuar, pentru că e păcat, plouă pe ei”, spune Ilie Stan, un locatar de pe strada Teilor.

Alţi oameni sunt convinşi că sacii cu antiderapant sunt o invitaţie mai mult decât tentantă pentru hoţii care şi aşa sunt destul de inventivi în Piteşti.
“Au furat ei bănci cu totul, jucării din parcuri, dar apoi nişte saci? Domnul primar ar trebui să ia măsuri, să nu mai lase la îndemâna tuturor nisipul. Hoţii n-au nevoie de multă minte, să ştiţi. Să-l distribuie atunci când e cazul, nu să-l lase aşa pe trotuar” se revoltă Gheorghe Iorga, un pensionar de 63 de ani.

“Nu am stabilit încă un buget pentru deszăpezirile din acest an, totul depinde de cum va decurge iarna. Nu am evaluat cât costă acest nisip, pentru că el este achiziţionat încă de anul trecut. Amplasarea lui în zonele aglomerate, în pante şi intersecţii este obligatorie, pentru că face parte dintr-un plan de măsuri preventive în vederea trecerii cu brio a iernii”, ne-a spus Cornel Ionică, viceprimarul municipiului Piteşti.

Societatea Salpitflor Green urmează să achiziţioneze în aceste luni o autospecială şi un miniutilaj 4x4 cu lamă, tot pentru deszăpezirea străzilor din Piteşti.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică