Piteşti: C.R.B.L.: „Mă mândresc că sunt piteştean“

Eduard Mihai Andeeianu, C.R.B.L. după cum îl ştiu toţi fanii şi prietenii, a devenit cunoscut publicului cu formaţia Simplu. Născut în Piteşti, C.R.B.L încă a rămas legat de oraşul copilăriei sale, unde s-a şi căsătorit anul trecut.

Care este este prima amintire care îţi vine minte când te gândeşti la Piteşti?

C.R.B.L.: Locul în care locuiesc ai mei, pe Bulevardul Petrochimiştilor, cum vii dinspre Bucureşti. Stăteam la fereastra apartamentului şi mă uitam la maşini. Mai târziu aveam un tabiet cu tata: ne uitam pe geam, ne alegeam câte o maşina, mâncam seminţe şi beam bere. Chiar şi acum când merg acasă am aceleaşi obiceiuri.

Ce îţi aminteşti din copilăria petrecută la Piteşti?

Eu fac parte din acea generaţie de sacrificiu. Am prins vremurile comuniste când stăteam la coadă pentru ouă şi carne, dar şi când copiii se jucau foarte mult şi nu stăteau numai la televizor.

Care e liceul adolescenţei tale?

C.R.B.L. Grupul Şcolar Industrial Construcţii Căi Ferate, după care am făcut postliceala şi, în cele din urmă, Facultatea de Sport. Am absolvit şi Şcoala Populară de Arte, dar, sincer, am făcut 20 de ani şcoală mai mult ca să scap de armată.

Pe unde îţi pierdeai vremea liceean fiind?

C.R.B.L.: În scara blocului unde stăteam cu băieţii. Un alt loc drag mie este pădurea din Trivale.

Ce nu-ţi place acum la oraş?
Acum mi se pare un oraş urât, pentru că este foarte aglomerat. În plus şoferii piteştenii sunt pe alături (n.r. râde).

Cum ai început să dansezi?

În 1994, m-am înscris în trupa Trivale din oraş. Dar povestea întreagă nu este aşa. Eu şi sora mea mergeam la UNICEF, unde ea cânta la chitară, iar eu la mandolină. Pe holul Palatului Copiilor, dansau cei de la trupă. Desigur, eu mă uitam pe ascuns şi le învăţam mişcările. Când m-am dus la ei, deja ştiam câteva mişcări. Apoi mi-am dorit să ajung cel mai bun cu trupa Trivale. Astfel că plecam de dimineaţă la sală şi o deschideam, porneam căldura şi măturam sala. Cu timpul am devenit coregraful lor.

Trupa Simplu cum a luat naştere?

Eu terminasem de pregătit o grupă de dans şi voiam să-mi fac trupă. Pe Piticu’ l-am luat de la grupa de juniori. Francezu’ era la o trupă concurentă, iar atunci când era în armată mi-a trimis o scrisoare, pe care o mai am şi acum, să-mi spună că vrea la noi în trupă. Omul Negru dansa prin cluburi, a venit şi ne-a arătat cum se mişcă şi l-am luat în trupă. În 1998 formasem trupa Mesaj Nou.

De cântat când te-ai apucat?

Am început să cânt când eram în trupa Mesaj Nou. Ţin minte că am băgat al doilea salariu în studio să ne facem versuri şi melodii. Când ne-am lansat noi era perioada trupelor de dance, Andre sau 3rei Sud Est, aşa că am făcut muzică doar ca să ne vadă lumea cum dansăm. Dar de muzică m-am apucat cu adevărat când a venit şi Smiley în trupă. Desigur, Moga, căruia îi sunt foarte recunoscător, m-a învăţat cele mai multe despre cântat. Dar, vorbind serios, eu nu sunt un cântăreţ, ci un entertainer. Eu fac spectacol mai mult.

Cât de des mergi acasă, la Piteşti?

De Sărbători sunt întotdeauna cu ai mei. În rest, mai merg când sunt urgenţe sau am concerte pentru că nu am foarte mult timp la dispoziţie să stau acasă.

Dacă stai în Bucureşti, cumde te-ai căsătorit la Piteşti?

Sincer, nu am buletin de Bucureşti, pentru că stau în chirie. Am buletin de Piteşti şi numai aici puteam să mă căsătoresc.

Te simţi legat de oraşul natal?

Da, aşa cred. Vreau să fac multe lucruri pentru oraş. Am câteva proiecte pe care vreau să le pun în practică aici şi sper că o să prindă astfel că Piteşti să fie luat ca exemplu. Desigur, deocamdată nu pot să spun despre ce proiecte este vorba.

Cum merge şcoala de dans, BigBounce?

Merge prost pentru că nu am timp să mă ocup de ea şi sunt mulţi care vor să facă breakdance doar ca să aibă o activitate. În plus, când am deschis eu sala, nu mai erau altele care să te înveţe cu adevărat să dansezi breakdance chair. Acum au apărut ca ciupercile după ploaie, iar profesori sunt nişte oameni care nu ştiu nimic despre acest stil de dans. Nu mă mai interesează s-o ţin deschisă. Am băgat bani în ea, în loc să bag în mine.