Peste o jumătate de secol de învăţământ superior la Piteşti. Istoria UPIT

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea din Piteşti formează specialişti cu pregătire superioară pentru învăţământ, cultură, ştiinţă, activităţi economice şi sociale

Argeşul are învăţământ superior din 1962, anul în care lua fiinţă Institutul Pedagogic din Piteşti, cel care avea să fuzioneze cu o altă structură, mai târziu înfiinţată, Institutul de Subingineri şi să devină, ulterior, Universitatea din Piteşti, instituţia de prestigiu care integrează domenii academice cu specific ingineresc, medical, ştiinţe exacte, socio-uman, arte şi nu numai.


Învăţământul superior de stat din Piteşti a luat fiinţă în anul 1962, sub denumirea de Institutul Pedagogic Piteşti - care funcţiona cu trei facultăţi: Filologie, Matematică şi Ştiinţele Naturii. Şapte ani mai târziu, în 1969, odată cu dezvoltarea industriei constructoare de maşini, în judeţul Argeş avea să se înfiinţeze şi Institutul de Subingineri, subordonat Institutului Politehnic Bucureşti. 

Noua şi vechea structură au fuzionat în anul 1974, sub denumirea de Institutul de Învăţământ Superior Piteşti care, în martie 1991, printr-un Ordin al Ministrului Învăţământului, devenea Universitatea din Piteşti. 

De-a lungul timpului, UPIT a devenit o instituţie emblematică pentru învăţământul românesc, iar dinamica sa demonstrează potenţialul de care dispune pentru a performa în domeniile specifice. 

Învăţământ economic din 1996

De 19 ani, UPIT are şi învăţământul superior cu profil economic, anul 1996 fiind cel în care, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Piteşti, erau autorizate specializările Contabilitate şi Informatică de Gestiune şi Managementul Firmei. În 1998 a fost înfiinţată Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrative, care, la acea dată, cuprindea patru specializări/programe: Management, Contabilitate şi Informatică de Gestiune, Finanţe şi Bănci, Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor. Ulterior au fost autorizate alte programe, inclusiv cea de Drept, devenind Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative, care, în 2005, s-a scindat în două facultăţi distincte – Facultatea de Ştiinţe Economice şi Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, iar schimbarea s-a produs efectiv în septembrie 2007.

A urmat o dezvoltare a învăţământului universitar economic, prin înfiinţarea de noi specializări/programe: Administrarea Afacerilor, începând cu anul 2005; Marketing, începând cu anul 2005; Economie Agroalimentară şi a Mediului, începând cu anul 2008; Economie şi Afaceri Internaţionale, începând cu anul 2008.

La ora actuală, la Universitatea din Piteşti funcţioneză: Facultatea de Ştiinţe Economice,  Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Facultatea de Matematică-Informatică.

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei (FSEd), Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Facultatea de Mecanică şi Tehnologie, Facultatea de Ştiinţe, Facultatea de Electronică, Comunicaţii şi Calculatoare şi Facultatea de Litere.

Adaptare la cerinţele societăţii contemporane 
 

“Universitatea din Piteşti are misiunea de a forma specialişti cu pregătire superioară pentru învăţământ, cultură, ştiinţă, activităţi economice şi sociale, competenţi şi competitivi pe piaţa muncii din ţară şi străinătate, de a actualiza şi de a adapta cunoştinţele prin programe de reconversie, specializare şi perfecţionare, adaptate exigenţelor ştiinţei şi societăţii contemporane. În cei peste 50 de ani de învăţământ superior în Arges, aici a existat un important centru de ştiinţă şi de cultură, care s-a remarcat prin dinamica sa instituţională, prin performanţa ştiinţifică şi didactică, prin spiritul creator, inovator, în fiecare din domeniile pentru care a organizat şi a desfăşurat programe de studii”, spune rectorul UPIT, Ionel Didea.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV