Peste 100 de kilograme de pastramă de oaie au fost conficate din Piaţa Găvana

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100 de kilograme de pastramă de oaie au confiscat, ieri, poliţiştii de la Secţia 2 din Piteşti. Oamenii legii efectuau controale pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu ţigări în Piaţa din Găvana, când au descoperit că doi bărbaţi vindeau carne direct din prtbagajul maşinii.

Este vorba de doi bărbaţi, din comuna Poiana Sibiului, judeţul Sibiu, care au venit la Piteşti, pentru a vinde cele peste 100 de kilograme de pastramă de oaie. Pe lângă faptul că marfa fusese transportată necorespunzător, respectiv în portbagajul maşinii, comercianţii nu au putut prezenta nici documente de provenienţă sau avizuri sanitar-venerinare. Ei parcaseră autoturismul încărcat cu carne pe stradă, în apropierea pieţei din cartierul Găvana şi strigau ”Pastramă, avem pastramă”, atrăgând astfel clienţi, doar că au fost văzuţi de poliţişti. ”Am solicitat sprijinul de la Direcţia Sanitar Veterinară şi cantitatea de 110 kilograme de pastramă de oaie a fost confiscată, iar cei doi comercianţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 1.440 de lei.”, a spus inspectorul principal Mădălin Zamfir, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

                        

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește