Personalitatea multiplă, un diagnostic controversat pentru o tulburare ale cărei cauze trebuie căutate în traumele copilăriei

Tulburarea de identitate disociativă sau personalitatea multiplă, cum mai este cunoscută, se manifestă prin dezvoltarea de către acelaşi individ a mai multor identităţi. Personalitatea acestor pacienţi este scindată în părţi distincte care percep şi interacţionează diferit cu mediul înconjurător şi care nu pot comunica unele cu altele. Cauzele nu sunt clare, însă aproape toţi pacienţii cu această problemă au trăit o formă de abuz în copilărie.

„Tulburarea de identitate disociativă a fost clasificată medical sub numele de personalitate multiplă, însă utilizarea acestui termen ridică numeroase probleme privind validitatea de concept. Diagnosticul de personalitate multiplă este controversat în rândul profesioniştilor în sănătate mintală, unii specialişti considerând că această tulburare este doar o faţetă a altei tulburări psihiatrice, cum ar fi, de exemplu, tulburarea de personalitate borderline”, explică, pentru Adevărul, psihologul Ionuţ Ghiugan.

Depersonalizare, tendinţe de auto-persecuţie şi chiar suicid

De obicei, una sau două din aceste personalităţi preiau controlul asupra comportamentului persoanei afectate de tulburarea de identitate disociativă.

Pacienţii cu această problemă au simptome chinuitoare pentru ei înşişi şi bizare pentru cei din jur: atitudini sau convingeri care intră în contradicţie unele cu altele, depersonalizare, pierderi de memorie, trecerea de la calm la furie, atacuri de panică şi chiar halucinaţii. 

“Tulburarea disociativă de identitate este definită prin prezenţa a două sau mai multe stări de personalitate distincte, care percep şi gândesc în mod diferit propria persoană sau mediul înconjurător, influenţând în mod constant comportamentul persoanei. Această divizare a personalităţii este însoţită de o serie de simptome: amnezie (incapacitate de a-şi aminti informaţii personale), pierderea în timp, depersonalizare, tendinţe spre auto-persecuţie, auto-sabotaj şi chiar suicid. În urma acestor simptome, persoana întâmpină dificultăţi majore de funcţionare într-unul sau mai multe domenii majore ale existenţei”, mai spune cunoscutul psiholog.

Tulburarea de identitate disociativă este mult mai frecventă în rândul femeilor decât în cel al bărbaţilor. 

Disocierea, un  mecanism de apărare

Potrivit unor studii, peste 95% dintre persoanele care suferă de această tulburare au suferit în anii copilăriei o formă de abuz, însă, spun specialiştii, nu doar abuzul poate fi incriminat unei personalităţi multiple. 

“Cauza acestei tulburări nu este clar cunoscută. În marea majoritate, cercetările indică faptul că această tulburare apare ca un răspuns iniţial de adaptare în confruntarea cu puternice evenimente emoţionale din planul relaţiei personale şi sau legate de mediul existentential. Aceste evenimente traumatice (abuz fizic, abuz emoţional sau abuz sexual) pun în pericol viaţa persoanei şi au loc în prima parte a copilăriei, înainte de vârstă de 9 ani. Persoana aflată în aceste situaţii copleşitoare, utilizează disocierea ca mecanism de apărare, pentru a asigura supravieţuirea din punct de vedere emoţional şi psihologic”, mai spune Ionuţ Ghiugan.

Tratament

Tratamentul acestei tulburări se face cu psihoterapie, hipnoza fiind una dintre cele mai eficiente metode la care se poate apela în acest sens. Există, de asemenea, terapii complementare şi se poate apela şi la medicaţie. “O dificultate importantă o reprezintă diagnosticarea corectă şi obţinerea tratamentului adecvat, deoarece simptomele disociative apar frecvent şi în alte tulburări psihice. Tratamentul eficient îl reprezintă psihoterapia pe termen lung şi hipnoterapia, precum şi tratamentul medicamentos pentru simptomele secundare legate de anxietate şi depresie”, mai spune psihologul.