Percheziţii în Argeş şi Mehedinţi într-un dosar cu infracţiuni economice. Suspecţii ar fi obţinut, fraudulos, împrumuturi de la  C.A.R.-uri şi nu le-ar mai fi restituit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă Adevărul

Miercuri dimineaţă, poliţiştii din Argeş, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, efectuează 9 percheziţii în judeţele Argeş şi Mehedinţi, la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane bănuite că ar fi obţinut fraudulos sume de bani cu titlu de împrumut de la instituţii financiare nebancare, fără a le restitui.

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează 9 percheziţii, la locuinţele unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale şi instituţii nebancare, din judeţele Argeş şi Mehedinţi.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la înşelăciune, falsificare de instrumente oficiale, folosire a instrumentelor false, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

"Din cercetări a reieşit că, în perioada iunie - octombrie a.c., cei vizaţi ar fi obţinut, în mod fraudulos, sume de bani, cu titlu de împrumut, de la şase instituţii financiare nebancare de tip C.A.R., pe care ulterior nu le-ar mai fi restituit", se arată într-un comunuicat al Poliţiei Române.

Prejudiciul cauzat este de peste 150.000 de lei, reprezentând sumele de bani nerambursate.         

La acţiune participă poliţişti de investigare a criminalităţii economice şi luptători ai serviciilor pentru acţiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Argeş şi Mehedinţi

 Vom reveni!

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare