O fabrica de mobilă din Argeş s-a făcut scrum. Hala s-a prăbuşit din cauza flăcărilor puternice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În cele din urmă hala s-a prăbuşit. Foto ISU Argeş

O mică fabrica de mobilă din comuna argeşeană Dragoslavele a ars în noaptea de joi spre vineri. Pompierii argeşeni s-au luptat până spre dimineaţă cu flăcările, dar n-au mai reuşit să salveze nimic.

Alerta s-a dat după ce, azi-noapte, paznicul a văzut că una din încăperi arde. Flăcările au cuprins rapid întreaga clădire, de e aproximativ 1.000 de metri pătraţi, construită pe două etaje. Din fericire, în clădire nu erau angajaţi.

Pompierii veniţi cu cinci autospeciale de la Detaşamentul Câmpulung, punctul de Lucru Rucăr, împreună,  Detaşamentul Mioveni şi Serviciul Voluntar pentru situaţii de Urgenţă Rucă s-au luptat timp de aproximativ 12 ore pentru a stinge flăcările.

ntervenţia a fost cu atât mai dificilă cu fabrica nici măcat nu avea hidrant.

Până a anihilarea incendiului a ars tot, de la vopseluri şi materiale, până la mobilierul din stoc şi echipamente de montaj şi prelucrare. În cele din urmă hala s-a prăbuşit.

Deocamdată, nu se ştie de la ce a pornit incendiul. În anul 2013, la aceeaşi fabrică a mai avut loc un incendiu.

Dacă apreciezi acest articol, te aşteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

               

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța