Nicolae Pavelescu, liderul SAD, după protestul de la Dacia: „Dacă firmele de transport nu  vor asigura condiţii tehnice bune, Dacia să rezilieze contractul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii de la Dacia care au ieşit din schimbul trei şi cei care urmau să intre astăzi la schimbul 1 au protestat vineri dimineata în parcarea din faţa uzinei. Timp de o oră oamenii au refuza să intre la lucru,.  atrăgând atenţia asupra condiţiilor nesigure de transport  ale firmelor care-i duc şi aduc pe salariaţi de la uzină, condiţii care au dus , în ultimele luni , la producerea mai multor accidente rutiere.

După ultimul accident în care au fost implicate autobuzele firmelor cu care Dacia are contract, salariaţii  nu se mai simt în siguranţă când vine vorba de transport.

„ La începutul acestei săptămâni, am avut o întâlnire cu reprezentanţii uzinei ,în care le-am atras atenţia că oamenii se tem atâta vreme cât autobuzele care îi transportă nu sunt în condiţii tehnice bune din punct de vedere al direcţiei şi frânei. Am stabilir să facem un programul în Comitetul de sănătate şi securitate în muncă, vizavi de accidente şi de starea tehnică a autobuzelor iar astăzi  le-am adus aminte de aceste lucruri şi sperăm ca după protestul de astăzi, lucrurile să intre în normal. Dacă firmele de transport nu  vor asigura aceste condiţii, uzina  trebui să rezilieze contractul cu ele şi să găsescă alte firme. Dacia are contracte cu DLS, cu Vulturul şi cu o încă o firmă, Continental. Cel mai grav dintre accidente, ultimul, fost cu firma DLS, care încă mai are probleme. Accidentul de la Boteni, în schimb, a fost cu firma Vulturul, da n-aş putea spune că mai are probleme, pentru că şi le-au revizuit după ce s-a întâmplat ultima dată, iar cealălalt transportator n-a avut anul acesta niciun accident”, a declarat Nicolae Pavelescu, preşedintele Sindicatului Automobile Dacia.

 "Se forţează nota ca oamenii să nu stea internaţi"

Protestul de astăzi a fost un semnal pe care sindicaliştii l-au dat  administratiei în legătură cu nemulţumirile lor. Liderul de sindicat a atras atenţia şi asupra presiunilor care s-ar fi făcut asupra victimelor accidenului petrecut la sfârşitul lunii noiembrie, când două autobuze care transportau salariaţi ai uzinei de la Colibaşi s-au ciocnit, iar 23 de oameni au ajuns la spital.

„Cei care s-au externat nu însamnă că nu mai au probleme. Stau acasă în concedii medicale, cu dinţii rupţi, sigur nu le e bine, însă n-aş vrea să să vorbesc despre suferinţele lor. Nu contează câţi mai sunt internaţi, pentru că se forţează nota ca oamenii să nu stea internaţi în spital. ”, mai spune preşedintele SAD.

"E foarte posibil să fie şi alte protest"

După protestul încheiat la ora 8, salariaţii şi-au reluat programul normal. Ora de grevă le  va fi, cel mai probabil, tăiată din salariu, după cum spune liderul SAD.
“De obicei, un protest îl afectează şi pe angajat, şi pe angajator, pentru că oamenii, probabil, nu vor fi plătiţi, iar angajatorul nu mai produce (...) E foarte posibil să fie şi alte proteste, mai ales că ne apropiem şi de negocierea contractului colectiv e muncă şi nu sunt convins că  negocierile vor fi tensionate”, a mai  spus Nicolae Pavelescu.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră