Murăturile, leac împotriva mahmurelii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Murăturile te trezesc la viaţă după o noapte de beţie

Piteştenii s-au dres după noaptea de Revelion cu castraveţi, gogoşari şi varză murată.

În hipermarkerturile şi buticurile din cartiere cel mai bine s-au vândut băuturile pe perioada sărbătorilor. „Nu ne gândeam că vom vinde aşa bine pe criza asta. Cel mai bine au mers berea, vinul şi şampania. Stocurile sunt aproape goale”, spune Melania Drăguţ, director de vânzări în cadrul unui hipermaket din Piteşti. De Revelion, de pe mesele piteştenilor nu au lipsit, aşadar, berea, vinul şi şampania. Petrecerea care a marcat intrarea în 2010 a contiuat şi pe 1 şi 2 ianuarie, iar murăturile au fost principalul remediul împotriva mahmurelii pentru cei care au bătut peste măsură în noaptea de la cumpăna dintre ani.

 ”Castraveţii muraţii au fost un delicu, altfel văceam la pat două zile”


Aşa au sărbătorit primele zile din 2010 şi un grup de tineri care s-au reunit pentru Revelion la o vilă din comuna Bădeasa, situată la câţiva km distanţă de Piteşti. Nu se mai văzuseră de un an, de când au teminat facultatea, iar revederea a fost una de pomină, depămând o noapte întregă amintiri strânse pe băncile Universităţii Piteşti, la o cană cu vin fiert.  A doua zi, au apărut durerile de cap, iar tratamentul a fost naturist, cu castraveţi, gogoşari şi varză murată. „Pe 1 ianuarie, îmi simţeam capul greu când m-am trezit. Am încercat o cafea tare şi amară, însă tot apatic şi fără chef de viaţă eram”, povesteşte Marian, unul dintre petrecăreţi.

Soluţia salvatoare a venit de la gazda petrecerii, care a mers în pivniţă şi adus murături, alături de care prietenii săi din facultate au petrecut ore întregi pe 1 şi 2 ianuarie cu muzică şi voie bună.  „Leacul a avut efect miraculos. Castraveţii muraţi au fosu un delicuu. Atfel cred că zăceam la pat două zile”, povesteşte Adrian, un alt petrecăreţ. . Şi nutriţioniştii recomandă murăturile ca leac împotriva mahmurelii. „Este cel mai bun remediu după o nopate de beţie. Murăturile ne scapă de greaţă în primul rând şi neutralizează direct alcoolul. Mai mult, ele conţin şi vitamina C, cu rol important în metabolizarea băuturilor etilice”, precizează nutriţionistul Gabriel Sasu.



Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete