Moş Nicolae versus Moş Crăciun. De ce a ajuns unul mult mai popular decât celălalt. La mijloc a fost marketingul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În seara de 5 decembrie, copiii îşi pregătesc ghetuţele în aşteptarea primului dintre moşii care le aduc daruri, Nicolae, cel care, în ciuda simbolisticii legate de generozitate şi bunătate, nu se bucură, totuşi, de popularitatea lui Moş Crăciun.

„Nedreptatea” este generată nu de legenda care spune că Moş Nicolae nu se arată niciodata, aşa cum face Moş Crăciun, ci pe marketingul mai puţin generos de care a avut parte de-a lungul anilor bătrânelul care împarte dulciuri copiilor cuminţi şi nuieluşe celor mai puţin ascultători.

„Imaginea lui Moş Crăciun, la nivel mondial, încasează anual milioane de dolari. În general, personajele care vând, precum cele din desene animate, actori sau personalităţi publice au un cost foarte mare pentru a reprezenta o marcă. Deşi este disputată, imaginea lui Moş Crăciun nu este înregistrată ca marcă internaţională lăsând întreprinzătorilor mână liberă pentru utilizarea sa. Ca urmare, popularitatea brand-ului este auto-susţinută, alimentând nenumărate industrii. De aici şi diferenţa de popularitate dintre marca lui Moş Nicolae şi cea a lui Moş Crăciun”, explică, pentru „Adevărul“, specialistul în marketing, Alina Axenciuc.

 Capital de imagine mai mic

Moş Nicolae este legendarul personaj desapre care se spune că a ajutat trei fete sărmane pe care tatăl lor plănuia să le vândă ca să scape de sărăcie. Lacrimile fetelor nu l-au înduplecat pe părinte, dar l-au impresionat pe Nicolae, care, noaptea, pe ascuns, a aruncat o pungă cu galbeni în camera celei mai mari dintre fete, iar  cu zestrea de la binefăcătorul ei, tânăra a putut să se mărite. La fel le-a ajutat Moş Nicolae şi pe surorile ei, în anii ce au urmat.  Înainte de măritişul mezinei, Nicolae, care ţinea să-şi păstreze anonimatul, a fost descoperit de tatăl fetelor, care l-a pândit când a urcat pe acoperisul colibei şi l-a văzut când a dat drumul pe coşul de fum săculeţului cu galbeni. De aceea, legenda lui Moş Nicolae spune că acesta se ascunde tot mai bine, reuşind să nu se arate niciodată, aşa cum face Moş Craciun, dar întotdeauna îi bucură cu daruri  pe copiii cumintţi şi le aduce nuieluşe celor neascultatori.
 

O altă poveste îl plasează pe Moş Nicolae într-una din scenele biblice ale naşterii mântuitorului. „Deşi istoricii îl identifică pe Sfântul Nicolae ca sursă a legendei personajului cu barbă albă asociat sărbătorii naşterii lui Iisus, capitalul acestuia de imagine este cu mult mai scăzut decât al Moşului Crăciun”, mai spune specialistul în marketing.

 De unde şi-a luat Moş Crăciun "putrearea" pe care o are astăzi în marketing

Niciuna din  legede nu îl ajută însă pe Moş Nicolae să recupereze distanţa e ce îl desparte de de confratele său, din punct de vedere al imaginii. Şi asta, pentru că specialiştii în marketing nu i-au dat şi lui importanţa  acordată lui Moş Crăciun, ajutat, ce-i drept, şi de succesul  unei mărci iubite în întreaga lume.

„Reprezentarea modernă a lui Moş Crăciun, aşa cum o cunoaştem astăzi, se datorează unui alt mare brand mondial: Coca-Cola. În anii 1930 a fost creată prima reclamă, asociată sezonului rece în care personajul a luat viaţă, fiind reprezentat de un artist din cadrul unei agenţii de publicitate. Reclama a avut un succes atât de mare încât artistul Sundblom a fost comisionat să îl reprezinte pe Moş Crăciun timp de 33 de ani. Astfel a luat naştere probabil cea mai cunoscută marcă internaţională, alături de faimoasa Coca-Cola. Nu întâmplător ambele mărci poartă culorile roşie şi albă”, mai spune Alina Axenciuc.
 

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei