Mircea Petre, pompierul-campion la proba cu obstacole

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sergentul major Mircea Petre, de la ISU Argeş

Sergentul-major Mircea Paul Petre, de la ISU Argeş, este pompierul care câştigă mereu probele individuale din cadrul concursurilor judeţene, zonale şi naţionale.

Mircea Petre are 24 de ani şi este sergent major în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Argeş. Pe lângă faptul că este apreciat în rândul colegilor, el mai este recunoscut pentru o performanţă: reuşeşte să câştige mereu la concursurile profesionale ale pompierilor, organizate atât la nivel zonal, cât şi naţional.

Cu o valiză în mână şi multe aşteptări în suflet, Mircea Petre păşea în 2006, încet dar sigur, pe aleea Inspectoratului, acolo unde s-a înscris, la cererea sa, în Armată.

„Am făcut armata la cerere. Nici nu aveam 20 de ani împliniţi. Dar mi-a surâs mie meseria de pompier şi am zis că trebuie să încerc”, spune sergentul-major.

Timpul avea să-i demonstreze că alegerea sa a fost una potrivită.

„Îmi place să cred că ceea ce fac şi ce sunt mă caracterizează şi mi se potriveşte cel mai bine. Îmi place ceea ce fac şi nu mă văd în altă meserie”, spune pompierul.

Primul la pista cu obstacole

La puţin timp după ce a venit în Armată, Mircea Petre s-a implicat în concursurile profesionale, iar rezultatele au apărut imediat. În 2006, la faza zonală desfăşurată la Slatina, el a obţinut locul întâi la proba individuală  „Pista cu obstacole” şi locul trei la „Scara de fereastră”.

În 2008, tot la etapa interjudeţeană a reuşit să fie cel mai bun la alergarea pe pista cu obstacole, în timp ce în acest an a obţinut locul întâi la scara de fereastră  şi locul doi la pistă.

Pregătirile pentru concursuri încep în fiecare an la sfârşitul lunii aprilie.

„Avem câte două antrenamente pe zi, în care intercalăm probele, de exemplu: azi-pistă, mâine-scară, poimânie-ştafetă şi dispozitiv la motopompă. După pregătiri, încep participările la competiţii între subunităţi, în cadrul fazei judeţene, apoi  cele zonale şi, în funcţie de timpii obţinuţi, mergem sau nu la naţionale”, explică sergentul major.

Cei mai buni timpi realizaţi de Mircea Petre sunt 16 secunde şi 35 de sutimi la scara de fereastră şi 17 secunde şi 76 de sutimi la pista cu obstacole.

„O misiune frumoasă, plină de responsabilităţi”

Pe parcursul lunii aprilie 2009, Mircea Petre a participat la cursurile Smurd organizate la Craiova. Aici a învăţat noţiuni elementare despre primul ajutor şi descarcerare, lucruri care aveau să-i fie utile ulterior.

„La puţin timp după ce am făcut aceste cursuri, le-am şi pus în practică. Am avut destule intervenţii: descarcerare, ambulanţă, cu apă şi spumă. Chiar am intrat într-o fântână şi am scos de acolo un om care se înecase”, îşi aminteşte sergentul major Mircea Petre de la ISU Argeş. El recunoaşte că fără ambiţie şi alte calităţi psihice nu ar rezista ca pompier.

„Trebuie să ai o fire foarte tare. Ca pompier vezi multe. Nu trebuie să te impresioneze nimic, să te emoţioneze. Trebuie doar să-ţi faci datoria de a salva vieţi, pentru că aceasta este misiunea ta, o misiune frumoasă şi plină de responsabilităţi”, spune Mircea.

În ceea ce priveşte planurile sale, pompierul argeşean ştie un singur lucru: va persevera în cariera militară pe care şi-a ales-o.

„Tot pompier mă văd şi peste ani. Altceva nu cred că aş face cu atâta pasiune. Sper să fiu de folos şi pe viitor şi mulţumesc Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă că-mi dă posibilitatea să mă dezvolt şi să le fiu de ajutor oamenilor aflaţi în nevoie”, spune pompierul.

PROFIL:

Născut. În Piteşti, la 24 aprilie 1986
Studii. Student la Facultatea „Finanţe-Bănci”, Universitatea „Spiru Haret”
Familie. Are o soră mai mică, Ana-Maria

Ce îi place. „Sportul, doar particip la concursuri profesionale. Am nouă ani de când fac rugby la CSM, am jucat până anul acesta”

Ce nu îi place. „Nu suport să aştept şi să fiu minţit. Nu aş  putea ierta persoanele care-mi fac rău intenţionat.

Întrebări şi răspunsuri:

Ce pasiuni ai?

„Îmi place foarte mult să merg la pescuit. Cel mai mult am prins odată 15 kilograme de peşte. Ascult muzică, merg la munte cu prietenii şi foarte des mă plimb în aer liber.

Cine te-a inspirat în alegerea carierei?

Pot să spun că o influenţă foarte mare a a vut-o tatăl meu, care a fost şi el pompier, iar acum este pensionar. Dar asta mi-a plăcut de când mă ştiu, aşa că nu mi-a luat mult să mă gândesc ce vreau să fac cu viaţa mea.

Mai multe pentru tine:
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă