Minoră agresată sexual de un recidivist. Detalii şocante despre „mângâierile obscene“, din decizia instanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Argeş a fost condamnat de Judecătoria Târgu Mureş la 4 ani şi 6 luni de inchisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, în stare de recidivă postexecutorie. Victima este o tânără de 17 ani, care a fost urmărită de bărbat până la intrarea în scara unui bloc şi trântită la pământ.

Faptele de care este acuzat individul (V.N., 42 de ani, recidivist), s-au petrecut în Brăila, în iunie 2019.

Fata vorbea la telefon cu vărul său, în timp ce mergea pe stradă, când bărbatul s-a apropiat de ea şi i-a băgat mâna sub fustă.

„A atins-o pe corp deasupra genunchilor, in zona coapselor, fără a o introduce sub chiloţi, deoarece persoana vătămată s-a ferit, a strigat si l-a împins pe inculpat, continuându-şi drumul, iar inculpatul, după ce şi-a recuperat basca căzută pe jos şi s-a lins pe un deget, s-a întors şi s-a uitat în sensul opus, făcând câţiva paşi, după care s-a întors şi a urmărit-o pe persoana vătămată până în scara blocului nr. 15 (...), a trântit-o pe trepte, după care s-a urcat peste persoana vătămată, care stătea cu spatele pe scări, şi-a introdus mâna pe sub fusta acesteia, imobilizând-o şi atingând-o pe corp deasupra genunchilor, în zona coapselor", se arată în considerentele deciziei Judecătoriei Târgu Mureş (rolii.ro).

Fata l-a lovit cu telefonul şi a început să strige, iar indivdul s-a ridicat şi a fugit.

Tânăra s-a dus la poliţie, iar în baza semnalmentelor date oamenilor legii, agresorul a fost prins şi trimis în judecată, în stare de recidivă postexecutorie (din 1999, până în 2018, a fost condamnat de mai multe ori, pentru săvârşirea unor fapte fără violenţă, ultima dată fiind liberat la termen din executarea pedepsei 04 aprilie 2019).

"Nu are legatură cu consumarea actului sexual"

Judecătoria Târgu Mureş l-a condamnat 4 ani si 6 luni inchisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală.

Interesant este cum a calificat judecătorul atingerile bărbatului. 

"Mângâierile obscene care pot fi calificate drept conduite sexuale realizate prin constrângere, constituie acte de natură sexuală incriminate de 219 Cod penal. Or, mângâierea coapselor unei persoane pe sub haine, independent dacă se realizează contactul direct cu pielea sau nu, are legătură cu consumarea actului sexual şi reprezintă în consecinţă o conduită de natură sexuală neechivocă reuşită/consumată, nu doar propusă/tentată", se mai arată în considerentele deciziei citate.

Potrivit instanţei, nu este necesară şi atingerea zonei genitale pentru realizarea conduitei sexuale, aceasta din urmă reprezentând tot o conduită de natură sexuală realizată, la care diferă doar zona, mai explicit sexuală: "În sens contrar, limita inferioară a incriminării o reprezintă actele obscene ce presupun încercarea reusită de a atinge zone fără semnificaţie sexuală, adică fără legătură cu consumarea actului sexual, precum mâna, gamba, mângâierea peste haine, etc, prin care nu se lezează libertatea sexuală a victimei. Forma tentată presupune atingerea unor zone fără semnificaţie sexuală, deşi s-a încercat mai mult, prin care se lezează libertatea sexuală a victimei, pentru că legea incriminează şi încercarea". 

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!