Militarul argeşean, mort în accidentul aviatic de la Sibiu, a fost înmormântat în comuna natală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Argeşeanul aflat în elicopterul militar IAR-330 PUMA care s-a prăbuşit vineri în zona localităţii Mălâncrav din judeţul Sibiu şi a decedat împreună cu alţi şapte colegi a fost înmormântat cu onoruri militare în curtea bisericii din comuna Buzoieşti, iar autorităţile confirmă că acesta va fi declarat cetăţean de onoare postmortem la prima şedinţă de consiliu local. Maistrul militar, Paul Bădescu, avea doar 41 de ani şi era necăsătorit.

Aproape 200 de oameni din Buzoieşti l-au condus pe ultimul drum pe consăteanul lor, maistrul militar clasa a II-a Paul Bădescu de la Baza Militară 71 Aeriană Câmpia Turzii. El şi alţi nouă colegi participau la un exerciţiu, iar elicopterul în care se aflau decolase de la baza aeriană Câmpia Turzii. Erau printre cei mai buni piloţi, maiştri militari şi un medic militar. Au scăpat doar pilotul şi copilotul, după ce au fost proiectaţi, în impact, în afara aparatului de zbor, dar opt militari, printre care şi argeşeanul Paul Bădescu au murit. Vecinii, colegii de şcoală, autorităţile şi sefii lui pe linie militară spun că era un om de treabă căruia i-au plăcut de mic zborul şi învăţatura.

A fost o slujbă religioasă cu 20 de preoţi, oficiată de Înalt Prea Sfinţia Sa Calnic, Arhiepiscopul de Argeş şi Muscel, iar familia şi-a adus aminte de ultima postare pe facebook a lui Paul Bădescu, o poză de la absolvirea Facultăţii de Business pe care tocmai o terminase, urmată de un mesaj emoţionant din partea uneia dintre surorile sale care îi scria: „ Felicitări dragul nostru...şi din partea mamei...".

      

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui